AcasăActualitateDeputat Cristina-Elena Dinu (Grupul parlamentar al PSD): ”Guvernul „Taie-tot” guvernează fără o minimă preocupare pentru...

Deputat Cristina-Elena Dinu (Grupul parlamentar al PSD): ”Guvernul „Taie-tot” guvernează fără o minimă preocupare pentru viaţa românilor”

Din nefericire pentru români, noua guvernare este foarte puţin preocupată de creşterea standardului de viaţă al populaţiei, susține deputatul giurgiuvean dr. Cristina Elena Dinu.

”Executivul PNL nu majorează salariile şi pensiile, nu creşte alocaţiile copiilor şi bursele studenţilor, dar, în acelaşi timp, depăşeşte ţinta de deficit de 3%, fapt ce va atrage penalităţi din partea organismelor financiare europene.
Totodată, moneda europeană a ajuns la un maxim istoric în raport cu leul, fapt ce face mai dificilă viaţa oamenilor, acum, înaintea sărbătorilor de iarnă. Nu în ultimul rând, de când s-a instalat la Palatul Victoria, singura preocupare a acestui guvern „Taie-tot” a fost doar demiterea membrilor PSD aflaţi în funcţii.
Consider că românii nu pot avea încredere în acest mod de a guverna, bazat pe incompetenţă, inconştienţă şi impotenţă politică, administrativă, managerială şi fiscală!
Cel mai bun exemplu este deprecierea extrem de rapidă a leului după venirea PNL la guvernare, fapt ce declanşează automat cheltuieli mai mari pentru români. Analiştii acuză BNR că vinde zilnic milioane de euro din rezerva valutară a ţării, pentru a împiedica o prăbuşire mai abruptă a cursului de schimb leu-euro.
Mai mult, de la începutul mandatului, Guvernul Orban s-a remarcat printr-o serie de împrumuturi masive şi la dobânzi din ce în ce mai mari, bani ce vor fi decontaţi tot din buzunarele populaţiei. De câte ori deschide gura Cîţu, cresc dobânzile la împrumuturile guvernului. Mai bine ar tăcea!
Iată doar câteva exemple ale modului în care „guvernul meu” înţelege să guverneze înspre „binele” românilor şi în folosul rezolvării adevăratelor probleme care-i frământă pe oameni! Sunt convinsă că un asemenea mod de a face politică guvernamentală este profund greşit, iar populaţia se va convinge în foarte scurt timp că liberalii nu sunt în stare să le facă viaţa mai bună!”, a declarat deputatul social-democrat.

 

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer senin
15.8 ° C
15.8 °
15.8 °
82%
1.5m/s
1%
J
27 °
vin
28 °
S
29 °
D
28 °
lun
26 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!