Alături de secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu, am fost ieri pe șantierul drumului de legătură dintre DN 5 și Podul Prieteniei, șantier pe care lucrările se execută foarte rapid, astfel că până pe 20 decembrie se va putea circula pe această arteră, cunoscută acum drept ”prima autostradă nemțească din România” – scrie într-o postare pe Facebook, Deputatul liberal, Alexandru Andrei.
În aceste zile s-au finalizat terasamentele și se lucrează la așternerea straturilor de asfalt în zona sensului giratoriu din proximitatea punctului vamal Giurgiu; în paralel, sunt montate parapetul median și sistemul anti-orbire, urmând ca săptămâna viitoare să fie realizate marcajele rutiere și semnalizarea verticală.
Drumul de legătură dintre DN 5 și Podul Prietenei este un drum expres realizat din beton rutier, care s-a așternut prin turnare continuă. S-au turnat până la 1.300 de mc de beton pe zi, iar miercuri se finalizase turnarea celor 33.700 de mc ai drumului.
Cu o lungime de 5,72 km, noua șosea asigură conexiunea rutieră între DN5 si punctul de trecere a frontierei Giurgiu. Aceasta se desprinde din DN 5, la km 56+197, printr-o intersecție giratorie și continuă spre sud, intersectându-se cu DN 5 și DJ 507, printr-un alt sens giratoriu la km 62+404. Drumul ajunge în sensul giratoriu de la punctul vamal prin Strada Unirii, fiind executat la 4 benzi, două pe fiecare sens, cu aceeași structură ca a variantei ocolitoare.
Deputatul Alexandru Andrei mai preciza că lucrările au demarat la sfârșitul lunii octombrie a anului trecut și că ele ar fi trebuit finalizate în 18 luni, însă constructorul – PORR CONSTRUCT – a reușit finalizarea obiectivului înainte de termen.
Contractul are o valoare de 106,6 milioane lei (fără TVA), finanțarea fiind asigurată din fonduri europene nerambursabile, menționează deputatul Alexandru.
(Jurnal)