Pentru a vă oferi informații actualizate privind activitățile de dezinsecție, deratizare și stadiul lucrărilor la iluminatul stradal, am vorbit cu Adrian Răcaru, director al Giurgiu Servicii Publice S.A, care ne-a făcut o trecere în revistă a activităților ce se vor desfășura în perioada imediat următoare.

Lucrătorii Compartimentului DDD din cadrul Giurgiu Servicii Publice S.A. au efectuat ( nota red: joi, 14 iulie) sau vor efectua următoarelor activități de dezinsecție la sol: dezinsecția cu larvicid Biotrin Plus a subsolurilor inundate, în vederea combaterii larvelor de țânțari, la blocurile din cartierul Tineretului, precum și dezinsecția zonelor verzi cu insecticidul Amplat prin pulverizare soluție cu atomizoare TIP Cifarelli și cu sistemul prevăzut cu tun de pulverizare în toate parcurile municipiului Giurgiu: Alei, Elevilor, Regina Maria + Turn, Catedrală, Mihai Viteazul, Clopotari, Tineretului, CF Tineretului Nord, Tipografie, Telefoane.

Această operațiune se va desfășura începând cu ora 22:00, iar cea de dezinsecția cu larvicid Biotrin Plus a subsolurilor inundate, începând cu ora 7:00”, ne preciza Adrian Răcaru.

Referitor la iluminatul stradal, în această periodă, pe lângă sesizările și defecțiunile care apar în mod curent, se lucrează în Parcul Alei și Mihai Viteazul, dar și la remediarea iluminatului parcului Clopotari.

„Ne cerem scuze pentru disconfortul pe care îl veți resimți cetățenii care merg în acest parc în următoarea periodă, dar crengile copacilor au afectat cablurile de iluminat ale parcului, acesta având nevoie de reabilitare integrală”, ne mai preciza directorul GSP.

De asemenea, zona pietonală a Gării va avea parte de remedierea defecțiunilor înzilele următoare.

Un lucru greu de înțeles pentru directorul GSP, ca și pentru zeci de oameni cu bun simț din municipiul nostru este însă „luptă cu morile de vânt”, căci lucrătorii atât ai GSP, ai GSL sau ROSAL, „nu pot ține piept valului de nesimțire care este în oraș”.

„Cum poți arunca gunoiul, în centrul orașului, când la câțiva metri de tine, este o platformă cu tomberoane de gunoi!  Asta spune multe despre educația noastră”, se arăta consternat, Adrian Răcaru.

Și pe bună dreptate…

Cum este posibil ca la primele ore ale dimineții, după ce angajații ridică gunoiul, mătura arterele sau străzile și parcurile, orașul să fie curat, iar după ora prânzului, orașul să arate ca și când nimeni nu ar fi făcut curat!!!”

Am un mare ghimpe împotriva celor care mănâncă și aruncă semințele pe jos, pe sub bănci, sau pe te miri unde…

Ce educație dau oare adulții aceștia, copiilor lor?

Copilul de azi este adultul de mâine, iar puterea exemplului ar trebui să fie alta.

„Ar trebui să ne respectăm mai mult pe noi și astfel să respectăm și orașul în care trăim”, spunea resemnat, dar totodată încrezător, Adrian Răcaru.

(Ana Magheru)