Despre pistele de biciclete trasate (ca urmare a reabilitării șoselei București, dar și a Zonei Oinac – de la Abator până în Vama Giurgiu) s-a tot vorbit. Pe lângă faptul că sunt ocupate, mai tot timpul, cel puțin cele din zona Oinac, de autoturisme parcate, în alte zone acestea abia dacă depășesc lățimea unei borduri sau a liniei de demarcație…
Un astfel de exemplu este sectorul trasat la ieșirea din municipiu, spre București, unde cu greu s-ar putea strecura o trotinetă pentru copii, darmite o bicicletă cu un adult pe ea…
În aceste condiții, dacă mai adăugăm și marcajul separator al sensurilor de mers (linie continuă de la un sens giratoriu la altul, deși din loc în loc, la trecerile de pietoni aflate ÎNTRE aceste sensuri, există scuaruri pe mijlocul drumului) ne întrebăm cine a avut inspirația aprobării acestor marcaje de Cartea Recordurilor? Sau, în purul stil românesc, cei care au câștigat licitația pentru proiectul european (fonduri importante, de multe milioane de euro) au mers pe principiul „las-o, bă, că merge-așa!”. Oare în Europa, cea civilizată, la care tot încercăm să ne raportăm, tot așa arată și pistele de biciclete, și restul marcajelor stradale? Întrebăm, nu dăm cu piatra…
(Jurnal)