Amenzi de până la 2.500 de lei pentru cei care nu poartă mască de protecție în spațiile publice închise sau care merg în afara localității fără declarație pe propria răspundere.

 Începând de luni, cei care vor să iasă din localitatea în care stau trebuie să aibă o declarație pe propria răspundere în care să fie precizat motivul deplasării. De asemenea, masca de protecție este obligatorie în toate spațiile publice închise, în magazine și în mijloacele de transport în comun. Amenzile pentru nerespectarea acestor reguli se ridică la 2.500 de lei.

Relaxarea restricțiilor aduce cu sine obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile închise. Masca trebuie purtată în spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă și în alte spații închise. Această măsură a devenit obligatorie încă de vineri, de când România a intrat în stare de alertă, însă abia de mâine vor putea fi aplicate sancțiuni pentru nerespectarea ei. Conform legii, amenzile pentru cei care nu poartă mască sunt între 500 și 2.500 de lei.

Declarație pe propria răspundere pentru a ieși din localitate

Amenzi de până la 2.500 de lei pentru cei care nu poartă mască de protecție în spațiile publice închise sau care merg în afara localității fără declarație pe propria răspundere.

 Începând de luni, cei care vor să iasă din localitatea în care stau trebuie să aibă o declarație pe propria răspundere în care să fie precizat motivul deplasării. De asemenea, masca de protecție este obligatorie în toate spațiile publice închise, în magazine și în mijloacele de transport în comun. Amenzile pentru nerespectarea acestor reguli se ridică la 2.500 de lei.

Legea 55/2020 privind starea de alertă intră în vigoare de mâine, luni 18 mai.  Scopul ei este a prelungi, după starea de urgență, unele restricții privind circulația și unele măsuri de protecție împotriva pandemiei.

 Masca, obligatorie în spațiile închise

Relaxarea restricțiilor aduce cu sine obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile închise. Masca trebuie purtată în spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă și în alte spații închise.

Această măsură a devenit obligatorie încă de vineri, de când România a intrat în stare de alertă, însă abia de mâine vor putea fi aplicate sancțiuni pentru nerespectarea ei. Conform legii, amenzile pentru cei care nu poartă mască sunt între 500 și 2.500 de lei.

(Jurnal)