Acasă Actualitate De la 1 septembrie nu vom mai avea patrule ale polițiștilor locali pe timpul nopții

De la 1 septembrie nu vom mai avea patrule ale polițiștilor locali pe timpul nopții

18
De la 1 septembrie nu vom mai avea patrule ale polițiștilor locali pe timpul nopții

Punctul „DIVERSE” al şedinţei ordinare a Consiliului Local a adus în atenţia celor prezenţi un subiect care ar putea avea repercusiuni asupra liniştii oraşului nostru: de la 1 septembrie, patrulele nocturne ale poliţiştilor locali vor dispărea. 

politia-locala-giurgiuReferindu-se la acest subiect, primarul Nicolae Barbu a precizat: 

„Trebuie să ştiţi că am mai discutat şi cu primarii din alte oraşe. De exemplu, Oradea, tot un oraş oarecum de graniţă, la aproape 150.000 de locuitori, au 67 de poliţişti locali. Acolo, mai mult, aceştia nu lucrează noaptea. Nu este obligaţia legală a poliţiei locale să facă şi treaba structurilor statului. Accidente rutiere sau spargeri de locuinţe nu sunt raportate către Poliţia Locală, aşa că nici îndatoririle lor nu sunt să suplinească activitatea Poliţiei Naţionale sau a Jandarmeriei. Treaba Poliţiei Locale nu este nici de a sta blocată la Dunăreana, să dirijeze TIR-urile, pe când poliţia naţională stă cu două radare în municipiu. Treaba „Localei” este alta: să verifice legalitatea construcţiilor sau demolărilor făcute fără autorizaţie, să rezolve problemele iscate de maşinile cu inscripţia „de vânzare” expuse prin parcări, să fluidizeze circulaţia, prin sancţionarea celor care sunt opriţi pe unde vrei şi unde nu vrei…Din păcate, după cum ştiţi, nu mai putem angaja personal, astfel că trebuie să găsim o soluţie să ne descurcăm, pe problemele pe care trebuie să le gestionăm noi, cu forţele pe care le avem!”, spunea primarul municipiului. 

De vină pentru dispariţia din peisajul nocturn al municipiului a echipajelor de patrulare ale Poliţiei Locale este legislaţia ce urmează să intre în vigoare. Astfel, conform noii legi de salarizare unitară, orele de noapte, precum şi cele de sâmbăta şi duminica, trebuie plătite cu 50, respectiv 100%. Până acum, orele lucrate în aceste condiţii erau recuperate, ca ore libere. 

„Până la 1 ianuarie, vom vedea ce soluţii vom găsi. Dar, cel puţin începând cu 1 septembrie, programul de lucru al poliţiştilor locali va fi de luni până vineri, între orele 6 -22, în rest, este treaba structurilor statului să aibă grijă de liniştea cetăţeanului. Orele de noapte sau, altfel spus, permanenţa, va fi asigurată doar la dispecerat şi la paza armamentului. Avem protocol în care să ne ajutăm între noi, dar nu să se pună totul doar pe umerii unuia singur”, a mai precizat Nicolae Barbu. 

(Jurnal)

18 COMENTARII

  1. Si atunci de ce ii mai platim. Punem lacatul pe usa la ora 22 si gata am inchis magazinul.Lasati-i sa se duca inapoi la meseriile lor pt. ca oricum nu fac nimic util decat sa ne cheltuie banii.Auzi institutie militarizata cu program 8-22.poate ca o sa ne puneti sa-i pazim in afara orelor de program.

  2. Daca au atribuții la legea circulației de ce sa nu dirijeze traficul la Dunareana? Sau doresc sa li se dea spre îndeplinire doar acele misiuni care le convin? Daca nu sunt bani la buget pt ca aceasta instituție sa funcționeze conform statutului si a scopului declarat la înființarea ei, de ce sa ne prefacem ca ii plătim iar ei ca muncesc???

  3. Mai nikule esti total pe langa zici ca traesti pe luna,te contrazici cu tine insuti,si cu platitu laso mai moale pentru ca si politistul local la randul lui iti plateste alocatia copiilor tai pensia bunicilor/parintilor tai bursele copiilor tai casa faca si ei o scoala,nu mai sari ca tu platesti pt ca nu platesti nimik la nimeni,o zi buna sa ai.

  4. Aviz amatorilor sa cunoasteti si voi in tarile civilizate exemplu clar vazut cu ochii mei chiar si dupa atatea atentate polita in Belgiana fie ea Locala si ea Statala au program de 8 ore pana la 16:30 si atat. Nici nu i vezi pe strada la ei sectiile sunt inchis au un buton prin care chemi un ofiter de servicii care iti preia Reclamatia nu ca la noi 1000000 de politisti in strada nu as trebuie .. la noi nu exista organizare in institutiile statului au dreptate sa nu mai lucreze intotdeauna cei de la Politia Nationala au bagat bete in roate Politiei Locale , ba mai mult au tratat institutiile cu un dispret si o ironizare maxima .dar ei nu au luat in calcul faptul ca tot o structura a stalui sunt si ei si de multe ori isi fac mai bine treaba decat ei sunt mai aproape de cetateni nu au aere de „Politisti” . In fine cert este ca in loc ca toate institutiile statului sa colaboreze sa se respecte si sa fie in sprijinul cetateanului cum de altfel de aia sau si format sunt pentru alte interese nicidecum a cetatenilor si asta nu din cauza agentilor din teren ci a sefilor

  5. Draga anonimule stai jos ca esti praf si pulbere….In Belgia infractionalitatea nu este la nivelul Romaniei,acolo politistii coboara pisicile din pom pe cand la noi i a cutite-n gat!!!Cat despre politia locala Romana daca tu ii vezi in stare sa faca fata atentatelor euii vad doar pazind panselutele in cimitire si dand amenzi pentru aruncatul cojilor de seminte prin parc!!!De unde atatea greutati pe umerii lor d-nu Barbu cand ei nu sunt buni nici de dos de caciula!!!!In sfarsit o masura corespunzatoare dar nu in totalitate!!!Ca sa fie OK ar trebui desfiintata aceasta jucarie din mana primarilor!!!

  6. Intrebare: daca politia locala nu are nimic de a face cu toate alea pe care le-ati enumerat atunci de ce ati scris pe masini ‘Politia Locala Rutiera’?
    Si a doua intrebare: de ce nu a facut politia locala nimic cu masinile ‘de vanzare’ pana nu a facut subsemnatul un memoriu pe la bucuresti ;).

  7. Ar fi bine sa vorbesti numai de cartierul tau, unde locuiesti in Belgia si nu ” in tarile civilizate” ca daca vrei sa vezi cum lucreaza politia in Anglia noaptea, ar trebui sa intrebi, nu sa vorbesti fara sa sti, iar daca lumea ii vorbeste de rau e pentru ca multi nu isi prea fac treaba, nu ca nu am avea nevoie de ei.

VREMEA

Giurgiu
cer senin
3.3 ° C
3.3 °
3.3 °
63 %
3.5kmh
1 %
sâm
4 °
Dum
8 °
lun
11 °
mar
10 °
mie
7 °
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com