AcasăActualitateDe la 1 iulie au intrat în vigoare Tarifele majorate pentru...

De la 1 iulie au intrat în vigoare Tarifele majorate pentru parcarea în centrul Capitalei. Ele ajung și la 10 lei pe oră! Vezi tariful în funcție de zonă

Noile tarife pentru utilizarea locurilor de parcare din centrul Capitalei, majorate prin votul Consiliului General, au intrat în vigoare de la 1 iulie.

Municipalitatea susţine că măsura era necesară întrucât în Bucureşti au fost depăşite valorile-limită stabilite prin legislaţia Uniunii Europene privind calitatea aerului, iar una dintre cauze este poluarea din cauza traficului intens şi a utilizării pe scară largă a autovehiculului propriu. De asemenea, prin implementarea acestei măsuri, va fi eliberată bandă 1 de circulaţie, iar accesul în instituţii publice, precum unităţi de învăţământ şi spitale, va fi mai uşor, spune Primăria Capitalei. Astfel, pentru punerea în aplicare a Hotărârii Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) din 14 iunie privind majorarea tarifelor de parcare, Administraţia Străzilor actualizează în acestă perioadă, în toate parcările de utilitate publică aflate în administrare, informaţiile de pe panourile de utilizare a locurilor de parcare.

Prin Hotărârea CGMB se instituie trei zone de taxare în Capitală, iar de la 1 iulie taxa va fi de 10 lei pe oră în zona centrală (zona 0).  Ținând cont de interesul crescut al giurgiuvenilor pentru traficul prin Capitală oferim în continuare  tarifele pe zone.

Zona 0 este compusă din patru sub-zone: zona parcajului subteran Intercontinetal, străzile N. Bălcescu – C.A. Rosetti – D. Gerota – J. L. Calderon – T. Arghezi – Carol I; zona parcajului subteran din Piaţa Unversităţii , străzile N. Bălcescu-I. Câmpineanu-Calea Victoriei-Splaiul Independenţei -Halelor-I. C. Brătianu; zona parcajului suprateran Cocor, străzile I. C. Brătianu-Sf. Vineri-Calea Moşilor-H. Botev-C. Coposu. A patra zonă este cea a parcajului suprateran Unirea, cu străzile C. Coposu-M. Basarab-Mircea Vodă-Unirii-Brătianu. În zona centrală, taxa pentru parcare a fost majorată la 10 lei pe oră. Tarifele scad la 5 lei, 2,5 lei, respectiv 1,5 lei pe oră pe măsură ce ne îndepărtăm de centru, iar rezidenţilor li se aplică tarife preferenţiale.

Zona 1 cuprinde locurile de parcare special amenajate între zona 0 şi perimetrul stabilit prin acordul Planului Integrat de Calitate a Aerului, delimitat de străzile: Piaţa Victoriei – bd. Iancu de Hunedoara – str. Polonă – str. Mihai Eminescu – str. Traian – str. Nerva Traian – bd. Gh. Şincai – str. Lânăriei – Calea Şerban Vodă – bd. Mărăşeşti – str. Mitropolit Nifon – bd. Libertăţii – Calea 13 Septembrie – str. Izvor – str. B. P. Haşdeu – str. Vasile Parvan – str. Berzei – str. Buzesti – Piaţa Victoriei. În zona 1 se aplică tarife de 5, respectiv 2,5 lei pe oră: 5 lei/oră – tarif unic de luni până vineri în intervalul orar 06.01-18.00, cu extindere, în funcţie de parcaj, în zone unde numărul de vizitatori este mare, de luni până duminică în intervalul orar 00.00-24.00; după intervalul maxim de parcare de 2 ore, se aplică măsura suprataxarii la un nivel dublu pentru fiecare oră de depăşire. Se aplică 2,5 lei/oră – tarif unic în zilele săptămânii în intervalul orar 18.01-06.00, acolo unde nu s-a dispus extinderea tarifului de 5 lei/oră .În ambele cazuri, tariful permite utilizarea unui loc de parcare, fără rezervarea sau nominalizarea locului de parcare. Pentru unităţile hoteliere, complexe comerciale, săli de spectacole, baze sportive – locuri de parcare rezervate pe bază de contract tariful este de 5 lei/oră x 24 ore x 30 zile. Riveranii beneficiază de un tarif preferenţial lunar de 100 lei.

Zona 2 cuprinde locurile de parcare special amenajate între zona 1 şi limita administrativă a oraşului.  Tarife utilizabile în zona 2: 2,5 lei/oră – tarif unic de luni până vineri în intervalul orar 06.01-18.00, cu extindere, în funcţie de parcaj, în zone unde numărul de vizitatori este mare, de luni până duminică în intervalul orar 00,00-24.00 (tariful permite utilizarea unui loc de parcare, fără rezervarea sau nominalizarea locului de parcare); 1,5 lei/oră-tarif unic în zilele săptămânii în intervalul orar 18.01-06.00, acolo unde nu s-a dispus extinderea tarifului de 2,5 lei/oră (tariful permite utilizarea unui loc de parcare, fără rezervarea sau nominalizarea locului de parcare). Tariful preferenţial pentru unităţile hoteliere, complexe comerciale, săli de spectacole, baze sportive – locuri de parcare rezervate pe bază de contract este de 2,5 lei/oră/24 ore/zi, iar penru riverani – de 80 lei/luna. Ca şi în cazul celorlalte zone, tariful permite utilizarea unui loc de parcare, fără rezervarea sau nominalizarea locului de parcare.

Tariful pentru serviciul de blocare/deblocare autovehiculelor este de 200 de lei.

(Jurnal)

 

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
20.4 ° C
20.4 °
20.4 °
46 %
4.7kmh
85 %
mar
30 °
mie
24 °
joi
13 °
vin
14 °
sâm
8 °

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!