Achitarea amenzilor se va face într-un cont unic, la Trezorerie. De acolo, treaba îi revine Ministerului de Finanțe care va redirecționa banii către unitățile administrativ-teritoriale cărora li se cuvin, adică vor fi direcționați la bugetele locale aferente localităților unde au fost identificate contravențiile. În prezent, amenzile pot fi plătite la: Trezorerie, la unitățile Poștei Române, la sucursalele CEC Bank, prin transfer bancar via internet banking.
La începutul anului 2019, se va introduce identificarea proceselor verbale de contravenție în funcție de o serie unică.Menționăm că termenul de 15 zile se referă la 15 zile lucrătoare de la data încasării amenzii. De asemenea, mai nou, procesul verbal este considerat nul dacă nu conține codul numeric personal al contravenientului. Potrivit legii, până la 31 decembrie 2018, amenzile se vor plăti ca și până în prezent. Totul se va schimba de la 1 ianuarie 2019.
(Jurnal)