Recent am vizitat Complexul de Servicii Sociale din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu (DGASPC), structură care, după cum ne spunea  șeful Centrului, psiholog Monica Lăceanu, cuprinde trei servicii de tip rezidențial: Centrul de Primire în Regim de Urgență și Evaluare cu un număr de 20 de locuri; Centrul maternal, cu un număr de 10 locuri, destinat mamelor și copiilor sau cuplurilor mamă-copil aflate în situații de dificultate și Centrul de Ocrotire pentru mame și copii, victime ale violenței domestice, cu un număr de 10 locuri, serviciu care intervine prompt în situația în care cuplul mamă copil sau copiii sunt victime ale violenței la domiciliu.

O clădire primitoare ce  ne-a creat de la primii pași făcuți în incinta acesteia o stare de siguranță, întorcându-ne mental în anii copilăriei. De vină probabil pentru acest  recurs la nostalgie sunt și desenele de pe pereții Centrului, inspirate din cele mai îndrăgite  basme.

Așa cum am aflat, Complexul a fost dat în folosință în urma creșterii numărului de locuri, a reabilitării și extinderii clădirii existente, în luna noiembrie 2015, ea existând de fapt din anul 2002, cu un număr redus de locuri, de numai 22.

În anul 2015 s-a încheiat o finanțare nerambursabilă prin programul operațional regional: reabilitarea structurilor  serviciilor sociale – ne preciza coordonatorul Centrului, Monica Lăceanu.

Și astfel am beneficiat de o finanțare generoasă datorită căreia s-a refăcut încă o clădire, cea existentă fiind reabilitată, dotată ca și clădirea nouă de altfel, în așa fel încât la finele anului 2015  am obținut un Centru cu servicii sociale la standardele de calitate în domeniu, atât în privința dotării cât și în privința serviciilor oferite beneficiarilor de aici.

O echipă în care fiecare are bucățica sa de responsabilitate

Întrebată despre echipa pe care o conduce, Monica Lăceanu ne-a spus:

Echipa este formată din personal de conducere, un șef de Centru, personal administrativ, administratorul și personal de întreținere: muncitor, supraveghetor de noapte, îngrijitoare bucătăreasă, spălătoreasă și personal de specialitate. Asta conform unei Hotărâri de Guvern în domeniu, care cuprinde: psihologul, asistentul medical, infirmiera, instructorul de educație… În fapt este o echipă de oameni care de la cel ce decide până la ultima persoană care asigură practic securitatea celor de aici, toată lumea are bucățica lui de responsabilitate, dispuși la orice efort în beneficiul acestor copii sau a cuplurilor mamă-copii. În fapt însă se lucrează în echipă,în sensul că munca unuia continuă munca celuilalt. Peste 90% din cei de aici sunt oameni cu experiență în sistem, cu o vechime de peste 20 de ani… Sunt foarte puțini care au venit de curând, dar și aceștia s-au integrat rapid în activitatea noastră. Este unul dintre Centrele în care nu sunt prea multe persoane nou venite. În ceea ce privește această echipă, însă, conform Legislației în vigoare – și sper să fie o prioritate a conducerii DGASPC – ar trebui completată cu numărul de posturi necesare, astfel încât să respectăm legislația pe fiecare Centru, care prevede clar la fiecare Centru ce număr, care este  raportul adult –copil pe care trebuie să-l avem.

Iar  dacă mă refer la specialiști, cea mai mare necesitate este cea a psihologilor, poate și a terapeuților, pentru că acest Centru este ca  o unitate de triaj. Aici vin din județ sau din afara acestuia, dacă vorbim de copii care au domiciliul pe raza județului, dar sunt găsiți  pe raza altor județe. Indiferent pe ce cale și de unde provin, copiii vin prima dată aici la noi. Vin cu toate problemele lor, cu toate carențele,  cu toate traumele… Vreau să fac precizarea că acei copii ce ajung aici sunt absolut traumatizați datorită condițiilor pe care le trăiesc. În primul rând pentru ei se instituie măsuri de protecție, pentru că ei sunt supuși abuzurilor: abuz emoțional cvasi permanent, dar destul de des întâlnit și copii supuși abuzului fizic  și chiar celui sexual. Nu mai vorbim de condițiile în care au trăit până când au ajuns aici. Deși suntem de o grămadă de ani în sistemul ăsta nu putem să nu  ne înfiorăm atunci când vedem copii mâncați de purici, copii care la 8 ani arată ca de 5, copii care nu știu să folosească tacâmurile sau  care mușcă din portocală ca din măr și tot așa…

Sunt profund șocată de faptul  că în secolul 21 , într-o comunitate mică, un sat, există situații de acest gen, situații care persistă de ani buni acolo. Chiar ieri (luni, 3 septembrie) au fost aduși doi copii dintr-o comună  a județului care trăiau în niște condiții mai rău decât câinii în adăpost. Plini de purici, mama îi lăsase de nu știu cât timp, tatăl având probleme de tot felul. Până nu ne-a sesizat o vecină, nu s-a întâmplat nimic. Este o situație de necrezut. În acest caz de care vă vorbeam , sesizarea s-a făcut pe telefonul Copilului, 938, de către o vecină ce vine în acest sat doar în week-end.Nu pot să înțeleg cum într-o comunitate atât de mică  ceilalți cetățeni să nu aibă habar de ce se întâmplă și să nu intervină… În cazul de care vă vorbeam, copilul mai mic ca vârstă,  dintre cei doi aduși la Centru, spunea că nu ține minte de când nu a mai făcut baie! Se spăla doar când ploua afară! În secolul 21, la pretențiile pe care le avem, să intri într-o casă și să nu poți să stai de purici și păduchi? Este de neconceput!  Din acest moment  este nevoie de intervenția psihologului, că tot plecasem în discuția noastră de la personalul specializat. Cu copilul se lucrează din momentul în care acesta  intră în Centru.  În primul rând se încearcă  identificarea și atenuarea problemelor pe care minorul le acuză.

Cum se poate interveni și când…Cu ce efecte…

Mai departe, măsurile care se pot lua  sunt  de protecție în Centrul de Primire Regim de Urgență, după care se face mutarea într-o structură de tip familial. Există însă și varianta plasării obligatorii la asistentul  maternal sau la o familie substitutivă, dacă acest copil are sub 2 ani, căci sub această vârstă nu ai voie să îl ții în Centru, dacă nu are probleme de sănătate. Mai există și varianta în care  copiii de peste 2 ani pot fi plasați la asistenți maternali profesioniști, la familii substitutive sau la familii lărgite, în cazul cel mai fericit. Într-un număr redus de cazuri există chiar și varianta reintegrării familiale, în măsura în care se implică efectiv comunitatea locală, conducerea de acolo, pe  cei  aflați în dificultate  îi sprijină Consiliul Comunitar Consultativ care ar trebui să funcționeze, pe o chestie prevăzută de Lege cu ani în urmă și înființată în fiecare comunitate. O Lege  care prevede ca autoritățile (primarul, viceprimarul, preotul, directorul de școală, octorul din sat) să constituie acest Consiliu Comunitar Consultativ, să aibă întâlniri periodice în care să decidă asupra situațiilor dificile, ceea ce nu se mai întâmplă în comune, de foarte mult tump, nici măcar formal. De abia atunci când comunitatea este depășită de aceste situații intervine protecția Copilului și preia cazurile. Asta pentru că noi facem două lucruri care nu au efecte pozitive în timp: pe de-o parte rupem copilul din familia naturală și indiferent ce s-ar întâmpla există niște legături care odată întrerupte, copilul, ca individ, va fi afectat toată viața lui, chiar dacă familia sa naturală este toxică, iar pe de altă parte, lipsindu-i  de responsabilitate pe acești părinții care și așa nu sunt ei foarte responsabili de vreme ce își aduc copiii în această situație. De fapt noi nu facem altceva, indirect, decât să  le ușurăm efortul inclusiv  cel financiar, statul cafiind  obligat să-i întrețină pe acești copii în regim de rezidență. Ajungând la măsura instituționalizării copilului, noi  avem, cu siguranță,  un efect negativ, pe termen mediu și scurt, asupra minorului…

(Florian Tincu)