
Guvernul a decis introducerea salariului minim diferențiat începnd cu data de 1 decembrie 2019. Potrivi noii grile, un absolvent cu studii superioare va avea un salariu minim mai mare, adică atâta cât crește salariul minim net.
Cei care au studii superioare vor primi un salariu minim brut de 2.350 de lei. Aceeași sumă o vor primi și cei care au minim 15 ani de vechime.
Așadar, la un salariu minim brut de 2.350 de lei, un angajat cu studii superioare sau cu vechime de minimum 15 ani va primi un salariu net, adică bani în mână, suma de de 1.413 de lei, iar patronul va trebui să achite în total costuri salariale de 2.403 lei.
De asemenea, tot de la 1 decembrie, prin salariul minim diferențiat, se va majora și salariul minim brut pe economie de la 1.900 de lei la 2.080 de lei pentru toate categoriile de angajați.
Astfel că, la un salariu minim brut de 2.080 lei pe lună, salariul net, bani primiți în mână de angajat, ar urma să fie 1.263 lei, iar costul total plătit de firmă este de 2.127 de lei.
Salariul minim brut majorat nu va fi primit decât de cei care activează în domeniul studiat! O ”chichiță” a acestei legi însă, nu le va acorda celor cu studii superioare majorarea promisă de la 1 decembrie. Aceasta se aplică doar dacă angajatul activează în domeniul pe care l-a studiat.
Cu alte cuvinte, un absolvent care are o diplomă în domeniul biologiei, să zicem, acesta nu va beneficia de majorare, dacă lucrează ca vânzător, call-center etc, ci acesta va primi/ vor primi același salariu minim ca toți ceilalți fără studii superioare. Un consilier grad superior din Ministerul Muncii, creștere de 650 de lei de la 1 ianuarie.
Concedierile nu sunt excluse.
Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a explicat de asemenea cum vor crește salariile în cadrul ministerelor, de la 1 ianuarie 2019, dând exemplul Ministerului Muncii, scrie Mediafax. Potrivit graficelor prezentate de ministru, creșterile vor fi astfel:
Consilier grad superior, creștere de 650 de lei până la peste 6.300 de lei. La consilieri debutanți creșterile vor fi de 1.652 de lei. Un referent va avea o creștere de 1.400 de lei, până la peste 3.700 de lei, iar un referent debutant va încasa 3.474 de lei de la 1 ianuarie 2019. Ministrul nu exclude concedierile în cadrul Ministerului Muncii.
„Sunt posibile concedieri la Ministerului Muncii, am început o reorganizare, dispar jumătate din funcțiile de conducere județene!! (…) O mare parte din personalul de care nu mai avem nevoie va fi mutat la casa de pensii”, a declarat Olguța Vasilescu .
Salariile profesorilor
Ministrul Muncii a vorbit și despre cum vor crește salariile profesorilor de la 1 ianuarie 2019. Potrivit Mediafax, Olguța Vasilescu a prezentant mai multe grafice, iar cea mai mare creștere o vor avea profesorii universitari, de peste 600 de lei. Salariile profesorilor vor crește astfel:
Profesor cu 25 de ani vechime va avea o creștere de 327 de lei și va ajunge la 5.376. Profesorii cu studii superioare de lungă durată vor avea o creștere de 343 de lei și vor ajunge la 4.477, iar profesorii debutanți vor avea o creștere de peste 1.400 de lei. Profesorii unievrsitari vor avea un plus de 693 de lei și vor câștiga 9.289 de lei.
În ceea ce privește asistenții universitari, aceștia vor beneficia de o creștere de 141 de lei, până la peste 3.700 de lei.
„Medicii și asistentele nu vor avea niciun fel de creștere de la 1 ianuarie, pentru că au urcat direct pe grila din 2022. Creșteri vor fi la celelalte categorii din Sănătate”, a mai spus Lia Olguța Vasilescu.
Potrivit ministrului, „multe dintre aceste salarii vor continua să crească până în 2022”.
(Jurnal)