Ziua Națională a României, sărbătorită la 1 decembrie, marchează un moment important din istoria românilor, cel în care, în 1918, Marea Adunare de la Alba Iulia a votat unirea Transilvaniei cu România.

La 1 decembrie 1918 a fost convocată, la Alba Iulia, Adunarea Naţională a Românilor, lucrările finalizându-se cu Hotărârea de unire necondiţionată a Transilvaniei cu România, votată în unanimitate. Acest act a avut loc după ce, la data de 27 martie 1918, respectiv 28 noiembrie 1918, organele reprezentative ale Basarabiei şi Bucovinei au votat unirea.

La 1 decembrie 1918, se decide astfel în unanimitate unirea Transilvaniei, Crişanei şi Maramureşului cu România, dar cu păstrarea unei autonomii locale, pe baze democratice, cu egalitate între naţionalităţi şi religii.

De ce Alba Iulia?

Permanent în contact cu autorităţile regale aflate încă în refugiu la Iaşi, politicienii ardeleni au ales Alba Iulia ca loc de desfăşurare a votului pentru Unire. Alternativele erau Sibiu sau Blaj. Dar Alba Iulia era nu numai capitala medievală a Transilvaniei, cetatea Unirii înfăptuite de Mihai Viteazul în 1600, ci şi un punct strategic bine apărat de români.

Gabriel Rustoiu, director al Muzeului Unirii din Alba Iulia spune că la Alba Iulia exista cea mai puternică gardă naţională din Transilvania. De ce? Pentru că aici a existat cel mai mare depozit de arme din Transilvania. Gardiştii au reuşit să pună mâna pe acest depozit, garda maghiară civilă din oraşul de jos a fost dezarmată, trupele maghiare din cetate – din regimentul 50 infanterie – a fost de asemenea dezarmat. Şi garda naţională română din Alba Iulia s-a făcut stăpână pe un depozit foarte bun, foarte mare de arme. Iar aceste arme au fost răspândite şi la celelalte gărzi din jur. Practic, Alba Iulia era cel mai sigur oraş din Transilvania în acel moment.

În plus, în vreme de pace, zona era apărată de un regiment celebru prin excepţionala sa pregătire militară. Fiind însă dominat de români, în timpul Primului Război Mondial fusese retras din zona în care ar fi întâlnit în luptă armata Regatului României şi trimis pe frontul rusesc, apoi pe cel italian şi, în cele din urmă, în 1918, la Viena. Acest regiment s-a întors în zona Orăştie – Alba Iulia tocmai ca să apere Adunarea. Cel mai influent ofiţer al regimentului era chiar Iuliu Maniu, liderul politic al românilor transilvăneni.

Ce rol a avut Iuliu Maniu

Un rol hotărâtor în organizare  l-a avut Iuliu Maniu, care la acel moment era căpitan de artilerie. Organizarea practică de la Alba Iulia, capitala medievală a Transilvaniei, s-a bazat pe mulţi ofiţeri profesionişti din armata habsburgică, trecuţi de partea Consiliului Naţional Român. Aşa a fost posibilă capturarea garnizoanei maghiare şi mai ales a depozitului de armament şi a proviziilor alimentare din cetate. Ofiţeri români au preluat şi conducerea Comitetul Reunit al Gărzilor Române şi Maghiare. Unul dintre aceşti ofiţeri de carieră a fost Florian Medrea, un căpitan din armata austro/ungară care şi-a asumat poziţia de coordonator al gărzii naţionale şi de organizator al siguranţei Adunării de la Alba Iulia. Împreună cu colegul său Grita, au asigurat liniştea și paza. În zonă defilau soldaţii lui Mackensen, trupe germane, care, chiar în preajma lui 1 decembrie, îşi anunţaseră intenţia de a trece efectiv prin Alba Iulia.

Cine a fost organizatorul întregului eveniment

Florian Medrea, conform acelorași surse,  este cel ce a organizat Marea Adunare Naţională și tot  el a  găsit modalitatea prin care cei 100.000 de oameni veniți în Alba Iulia  nu au dus lipsă de nimic. Un oraş cu doar 10.000 de locuitori a reuşit astfel să primească 100.000 de români din toată Transilvania. Ce este curios, lucru ce i-a uimit pe istorici și numai,  este faptul că  toți acești oameni au avut unde să doarmă și  ce să mănânce, ceea ce, din punct de vedere logistic, pentru acele vremuri era un lucru extrem de dificil, dacă nu aproape imposibil.

Adunarea tuturor românilor din Austro-Ungaria

La Alba Iulia a fost o adunare a tuturor românilor din Austro-Ungaria.  Aici se constituie și Marele Consiliu Naţional Român, format din 200 de membri aleşi şi încă 50 cooptaţi. În următoarea zi, Consiliul numeşte un guvern provizoriu, numit Consiliul Dirigent al Transilvaniei, care îl are în frunte pe Iuliu Maniu. La 11 decembrie se ratifică Marea Unire de către Guvernul României, iar declaraţia de la Alba Iulia este înmânată regelui Ferdinand. Regele promulgă în aceeaşi zi decretul de sancţionare a unirii (inclusiv a Basarabiei şi Bucovinei). Un an mai târziu, pe 29 decembrie 1919, Parlamentul României votează legile de ratificare a unirii Transilvaniei, Crişanei, Maramureşului, Banatului, Bucovinei şi Basarabiei cu România.

Recunoaşterea internaţională a unirii Bucovinei cu România s-a făcut la 10 septembrie 1919, prin semnarea Tratatului de la Saint Germain dintre Puterile Aliate şi Austria. Recunoaşterea unirii Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România s-a făcut prin Tratatul de pace de la Trianon, încheiat la 4 iunie 1920, de Puterile Aliate şi Asociate şi Ungaria.

Pe 28 octombrie 1920, s-a semnat Tratatul de la Paris, pe de-o parte de România şi pe de cealaltă parte de Puterile Aliate (Franţa, Marea Britanie, Italia şi Japonia), care a avut ca scop recunoaşterea unirii României cu Basarabia. Dar acesta nu a intrat în vigoare pentru că Japonia nu l-a ratificat. De asemenea, Uniunea Sovietică nu a recunoscut această unire, iar acţiunile Japoniei au venit ca rezultat al unui protocol secret care a făcut parte dintr-un tratat între cele două, din 1925.

(Jurnal)