incalzireReprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială (DAS) Giurgiu informează că la data de 10 noiembrie numărul de cereri pentru acordarea ajutoarelor de încălzire a ajuns la 1546. Dintre acestea, 388 sunt pentru combustibili solizi şi lichizi, 180, pentru energie electrică, 608, pentru energie termică în sistem centralizat, iar 370, pentru gaze naturale.

Contactat de jurnaliştii publicaţiei noastre, directorul DAS Giurgiu, Viorica Bănescu, ne-a declarat că giurgiuvenii care întrunesc condiţiile pentru acordarea ajutorului de încălzire sunt aşteptaţi în continuare pentru depunerea cererilor la cele două puncte (Giurgiu-Nord şi Cantina Socială). Cei care îşi depun cererile până pe 20 noiembrie vor beneficia de ajutorul de încălzire pe tot parcursul sezonului rece 2016-2017, iar cei care depăşesc acest termen, începând cu luna decembrie sau cu luna în care depun cererea, cu condiţia să nu depăşească data de 20 a lunii.

În ceea ce priveşte condiţiile de acordarea a ajutoarelor pentru încălzire, Viorica Bănescu ne-a precizat că acestea din urmă se acordă în funcţie de tranşele de venituri, după cum urmează: 

 

ENERGIE TERMICĂ

– în proporţie de 90%, în situaţia în care venitul mediu lunar pe membru singure este de până la 155 lei;

– în proporţie de 80%, în situaţia în care venitul mediu lunar pe membru singure este cuprins între 155.1 lei şi 210 lei;

– în proporţie de 70%, în situaţia în care venitul mediu lunar pe membru singure este cuprins între 210.1 lei şi 260 lei;

– în proporţie de 60%, în situaţia în care venitul mediu lunar pe membru singure este cuprins între 260,1 lei şi 310 lei;

– în proporţie de 50%, în situaţia în care venitul mediu lunar pe membru singure este cuprins între 310,1 lei şi 355 lei;

– în proporţie de 40%, în situaţia în care venitul mediu lunar pe membru singure este cuprins între 355,1 lei şi 425 lei;

– în proporţie de 30%, în situaţia în care venitul mediu lunar pe membru singure este cuprins între 425,1 lei şi 480 lei;

– în proporţie de 20%, în situaţia în care venitul mediu lunar pe membru singure este cuprins între 480.1 lei şi 540 lei;

– în proporţie de 10%, în situaţia în care venitul mediu lunar pe membru singure este cuprins între 540,1 lei şi 615 lei;

* în proporţie de 5%,în situaţia în care venitul mediu lunar pe membru singure este cuprins între 615.1 lei şi 786 lei;

– Pentru persoanele singure ale căror venituri se situează între 786,1 procentuală este de 10%;

– Pentru persoanele singure ale căror venituri se situează în limitele de mai sus, compensarea procentuală este mai mare cu 10% faţă de proporţiile stabilite pentru familie;

– Pentru familiile şi persoanele singure beneficiare ale ajutorului social, compensarea procentuală este de 100%.

GAZE NATURALE

– Familiilor şi persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie,respectiv al persoanei singure se situează până la 155 lei li se acordă o sumă de 262 lei;

– Familiilor şi persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure se situează până la 155.1 lei şi 210 lei li se acordă o sumă de 190 lei;

– Familiilor şi persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure se situează până la 210,1 lei şi 260 lei li se acordă o sumă de 150 lei;

– Familiilor şi persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure se situează până la 260,1 lei şi 310 lei li se acordă o sumă de 120 lei;

– Familiilor şi persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure se situează până la 310,1 lei şi 355 lei li se acordă o sumă de 90 lei;

– Familiilor şi persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure se situează până la 355,1 lei şi 425 lei li se acordă o sumă de 70 lei;

– Familiilor şi persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure se situează până la 425,1 lei şi 480 lei li se acordă o sumă de 45 lei;

– Familiilor şi persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure se situează până la 480, lei si 540 lei li se acordă o sumă de 35 lei;

– Familiilor şi persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure se situează până la 540,1 lei şi 615 lei li se acordă o sumă de 20 lei.

ENERGIE ELECTRICĂ

– Familiilor şi persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure se situează până la 155 lei li se acordă o sumă de 240 lei;

– Familiilor şi persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure se situează până la 155.1 lei şi 210 lei li se acordă o sumă de 216 lei;

– Familiilor şi persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure se situează până la 210,1 lei şi 260 lei li se acordă o sumă de 192 lei;

– Familiilor şi persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure se situează până la 260,1 lei şi 310 lei li se acordă o sumă de 168 lei;

– Familiilor şi persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure se situează până la 310,1 lei şi 355 lei li se acordă o sumă de 144 lei;

– Familiilor şi persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure se situează până la 355,1 lei şi 425 lei li se acordă o sumă de 120 lei;

– Familiilor şi persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure se situează până la 425,1 lei şi 480 lei li se acordă o sumă de 96 lei;

– Familiilor şi persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure se situează până la 480,1 lei si 540 lei li se acordă o sumă de 72 lei;

– Familiilor şi persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure se situează până la 540,1 lei şi 615 lei li se acordă o sumă de 48 lei.

LEMNE, CĂRBUNI, COMBUSTIBILI PETROLIERI

– Familiilor şi persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure se situează până la 155 lei li se acordă o sumă de 54 lei;

– Familiilor şi persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure se situează până la 155.1 lei şi 210 lei li se acordă o sumă de 48 lei;

– Familiilor şi persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure se situează până la 210,1 lei şi 260 lei li se acordă o sumă de 44 lei;

– Familiilor şi persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure se situează până la 260,1 lei şi 310 lei li se acordă o sumă de 39 lei;

– Familiilor şi persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure se situează până la 310,1 lei şi 355 lei li se acordă o sumă de 34 lei;

– Familiilor şi persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure se situează până la 355,1 lei şi 425 lei li se acordă o sumă de 30 lei;

– Familiilor şi persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure se situează până la 425,1 lei şi 480 lei li se acordă o sumă de 26 lei;

– Familiilor şi persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure se situează până la 480, lei si 540 lei li se acordă o sumă de 20 lei;

– Familiilor şi persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure se situează până la 540,1 lei şi 615 lei li se acordă o sumă de 16 lei.

(Teodora Nicolau)