Prin Hotărârea de Consiliu Judeţean nr. 95 din 29 august, aleşii judeţeni aprobau prelungirea exercitării temporare a funcţiei de conducere vacante de director general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu, de către Dan Valentin Sima, până atunci consilier în cadrul Compartimentului managementului calităţii serviciilor sociale, programe din Serviciul cu acelaşi nume. La vremea respectivă, delegarea era pentru trei luni.

Având în vedere că, la 29 noiembrie, urma să expire perioada de prelungire a exercitării temporare a funcţiei menţionate, pentru buna desfăşurare a activităţii instituţiei, s-a luat decizia prelungirii acestei delegări.

Contactat telefonic, directorul DGASPC Giurgiu, Dan Sima, a declarat, pentru „Jurnal giurgiuvean”:

„Această prelungire a exercitării funcţiei de director nu poate fi decât benefică pentru pentru proiectele pe care le avem în derulare. Cel mai important, după cum ştiţi, este cel legat de asistenţii maternali, derulat pe fonduri europene, a cărui valoare este de 10 milioane de euro. Mai avem apoi în plan să depunem alte patru proiecte, tot pe fonduri europene, pentru construirea de locuinţe protejate în judeţ. La acest moment, suntem în căutarea de locaţii, dar ce vă pot spune cu certitudine este că două dintre aceste locuinţe protejate vor fi construite în Nordul judeţului. Tot în acea zonă avem de gând să construim şi un centru pentru persoane vârstnice. De asemenea, avem în vedere inclusiv construirea de căsuţe tip duplex pentru copiii aflaţi în grija noastră”, a mai precizat Dan Sima.

(Jurnal)