Odată cu materialele publicate de „Jurnal giurgiuvean”, ce îl vizau pe tot mai mulți locuitori ai comunei Bucșani, localitate în care Dan Pasat „face legea” de aproximativ un an de zile, au prins curaj și au început să ne solicite, pentru o serie de dezvăluiri cu privire la acest personaj. Pentru început, cei care ne-au contactat ne-au solicitat păstrarea anonimatului, întrucât acest individ i-ar amenința și i-ar teroriza pe cei care sunt împotriva lui.

Dan Pasat este un personaj apărut în localitatea Bucșani cu aproximativ un an în urmă, cu puțin timp înainte ca primarul comunei, Radu Pătrășescu, să moară subit, în urma unui stop cardio-respirator, în noaptea de 30 aprilie/1 mai. Oamenii din comună șușotesc pe la colțuri faptul că însuși Dan Pasat i-ar fi grăbit moartea edilului, ca urmare a tracasărilor la care îl supunea pe Radu Pătrășescu. Mai mult, faptul că puțin i-a păsat lui Pasat de cel care era unul dintre cei mai longevivi edili din județ, constă în faptul că, după doar câteva zile, când nici nu se așezase bine pământul pe mormântul fostului primar, acesta s-a înființat și s-a instalat în biroul Primarului, a aruncat lumânările care ardeau în primărie clamând că „începe o nouă eră!”

A beneficiat, în tot acest timp, de sprijinul viceprimarului Ionel Chivuleț, fost membru PSD, căruia i se retrăsese sprijinul de către formațiunea politică amintită.

Dan Pasat nu se află la primele „abateri” de la lege

De mai bine de 20 de ani, Dan Pasat este în centrul atenției presei și a opiniei publice ca urmare a celebrului, de acum, scandal cu primarul comunei Ogrezeni, Jean Jipa. Acesta din urmă a susținut, tot timpul, faptul că firma SC PESCARUL HOBAIA SRL, condusă de Dan Pasat, administrează, în mod ilegal, balta Hobaia din localitate. Este vorba despre circa 150 de hectare de luciu de apă, balta având rol de preluare a viiturilor. La vremea respectivă, locuitorii din Ogrezeni se plângeau de faptul că, din cauză că balta este înconjurată de un gard (electrificat) nu își pot duce vitele la adăpat. Mai mult, sătenii s-au văzut deposedați, peste noapte, de dreptul lor de a folosi un drum public ce le permitea accesul la loturile personale, la izlazul unde până nu de mult își pășteau vacile.

În decursul anilor unitățile administrativ-teritoriale au fost păgubite, jefuite chiar aș spune, de către persoane fizice sau juridice care n-au dorit decât îmbogățirea proprie. Eu personal, din 2004 încoace, am făcut numeroase demersuri la toate autoritățile statului, ajungând până la primul ministru sau președintele statului pentru ca locuitorii comunei Ogrezeni să beneficieze de acest lac ce le aparține. Nu mai spun că localitatea Ogrezeni, de 18 ani nu a încasat niciun leu de pe urma celor 150 de ha de luciu de apă. Apele Române au venit, prin contracte de prestări servicii și și-au făcut treaba cu toți privații care au exploatat acest lac de acumulare și au încasat. Întreprinzătorii privați au făcut profituri uriașe. Domnul Pasat a spus că a făcut investiții de 20 de miliarde de lei. Ce profit trebuie că a avut dacă a făcut aceste investiții de 20 de miliarde? Problema este dacă acești bani au și impozitele plătite la stat sau dacă nu au fost murdăriți de mâlul peștelui vândut la negru pe toate străzile din județul Giurgiu…declara, de curând, primarul Jean Jipa.

Mai mult, același Dan Pasat încearcă să îi intimideze pe oamenii din comună, folosindu-se de șapte malaci, personaje dubioase din lumea interlopă, mai exact din clanul bucureștean Buză, pe care i-a angajat ca și body-guarzi.

Numai că acești body guarzi nu fac altceva decât să umble pe străzile din comună și să îi atenționeze, cumva, pe locuitori că, dacă sunt împotriva lui Pasat, nu prea e bine…Un exemplu concret este bătaia primită, cu puțin timp în urmă, de doi cetățeni în satul Podișor, pentru simplul motiv că și-au exprimat, în public, adversitatea față de Dan Pasat.

Candidatul cu cea mai sărăcăcioasă casă…și cu cele mai mari datorii!

Așa cum reiese din documentele comunei Bucșani, Dan Pasat are domiciliul pe raza comunei (altfel nici nu ar fi îndrăznit să își propună să acceadă pe scaunul de edil al comunei). Numai că, pe strada Principală, la numărul 115, unde își are (în acte) domiciliul candidatul independent la Primărie, se află o casă gata să se dărâme, neracordată la energie electrică și fără niciun gard de împrejmuire.

Imaginea dezolantă a „locuinței” poate fi și explicația datoriei imense pe care Pasat o are către bugetul local al Primăriei Bucșani: la data de 31.12.2019 (ne vine greu să credem că a reușit să scape de arierate până acum) Pasat Dan ocupa locul 1 în topul datornicilor, cu suma de 40.942 de lei – datorie la bugetul local (taxe și impozite neplătite), de două ori mai mult decât o societate comercială clasată pe locul al doilea.

Și totuși, dacă e așa de sărac, de unde are Dan Pasat bani să facă „pomeni” prin localitate? Oamenii vorbesc despre faptul că acesta ar fi găsit o modalitate inedită de a plăti, la propriu, viitoarele voturi. De circa trei luni, când vine ziua de împărțire a pensiilor, mai dă poștașilor să care câteva plicuri, fără nume, pe care să le lase pensionarilor sau oamenilor nevoiași din comună.

În plicuri s-ar găsi sume de bani, între 50 și 100 de lei, în funcție de „nevoile” beneficiarilor. Sursa banilor, spun aceiași locuitori ai comunei Bucșani, ar fi exact bugetul Primăriei, pentru că, de la decesul lui Radu Pătrășescu, în comună nu s-a mai făcut nimic. Din contră, s-a derulat o adevărată bătaie de joc la adresa locuitorilor, pe unele ulițe fiind aruncată piatră spartă care, la prima ploaie, s-a afundat în pământ, rezultând un aspect dezolant al zonei.

Independent…de ocazie, cu tricouri și șepci galbene

Deși s-a lăudat (și chiar așa s-a și înscris în cursa electorală) că este candidat independent, Dan Pasat a fost surprins în comuna Bucșani, zilele trecute, îmbrăcat în tricou galben, cu însemnele PNL. Mai mult, și cei pe care i-a „convins” cu câteva zeci de lei să îl însoțească, purtau același echipament „independent”.

De altfel, aceleași surse din comună ne spuneau că, nu o dată, Pasat s-ar fi lăudat cu prietenia care îl leagă de deputatul liberal Toma Petcu, al cărui nume îl folosește cu orice ocazie. Ba, chiar se laudă, același Pasat, că l-ar avea „la mână” pe liberalul giurgiuvean, și că ar deține lucruri compromițătoare, așa că…nimeni nu ar avea cum să îl tragă la răspundere…

Ce vânează Dan Pasat la Bucșani

Unii ar spune că Pasat este un binevoitor, un fel de „mesia” care va salva comuna Bucșani. Ceea ce nu știu foarte mulți însă este faptul că Dan Pasat nu este un înger. Motivul adevărat al dorinței arzătoare a lui Pasat de a deveni primar este legat de cele circa 350 de hectare de teren pe care acesta ar vrea să pună mâna.

În loc de epilog

Iată cum, în doar câteva luni, un individ care, în 2013, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, pentru șantaj, și despre care se zvonește că ar fi cauzat decesul mai multor persoane, devine un fel de satrap al comunei Bucșani. Și, în noua lui calitate, încearcă să acceadă, precum ursul la miere, în funcția ce i-ar permite, dacă ar ocupa-o, să decidă mai „bine” (pentru el, desigur) cu bunurile comunei. Epilogul acestui material, după 27 septembrie…