Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a lansat o sesiune de finanțare pentru întreprinderile din sectorul agricol și al industriei alimentare care vor să producă electricitate din surse regenerabile, pentru consum propriu.
- Programul este finanțat din fonduri europene prin Fondul pentru Modernizare, gestionat de Ministerul Energiei, condus de liberalul Sebastian Burduja. Finanțarea pentru anul 2023 este în valoare de 150 de milioane de euro.
- Finanțarea este 100% nerambursabilă. Potențialii beneficiari pot depune mai multe proiecte, dacă investițiile vizează locuri de consum diferite, cu încadrarea în limita sumei de 20.000.000 de euro pe beneficiar.
- Pot depune proiecte:
- întreprinderile din sectorul agricol
- întreprinderile din sectorul industriei alimentare
- organizațiile din domeniul îmbunătățirilor funciare
- Proiectele pot fi depuse până pe 15.12.2023.
- România este una dintre cele zece țări din centrul și estul UE cu venituri mai mici care primesc sprijin financiar prin Fondul pentru Modernizare în tranziția lor către neutralitatea climatică.
- Pe baza acestui sprijin financiar, statele beneficiare își vor reduce dependența de combustibilii fosili din Rusia, își vor îndeplini obiectivele climatice și energetice pentru 2030 și vor contribui la angajamentul UE de a atinge neutralitatea climatică până în 2050.
(Dan MOTREANU, vicepreședintele PNL)