Dacă tariful de 4 lei/km al taximetrelor , la Giurgiu, va fi aprobat, va fi cel mai ridicat din țară! Care sunt prețurile, pe kilometru, în celelalte orașe din țară…
Un taximetrist demonteaza caseta luminoasa de pe masina in timpul protestului organizat de Confederatia Operatorilor si Transportatorilor Autorizati din Romania (COTAR), in Bucuresti, marti, 3 aprilie 2012. Organizatorii protestului au declarat ca principalele revendicari vizeaza desfasurarea activitatii de taximetrie numai in raza localitatii care a emis licenta, tarifarea sa fie reglementata de autoritatea locala, aplicarea de sanctiuni celor care desfasoare activitati de transport persoane fara sa aiba licenta sau autorizatie si eliminarea obligativitatii dispeceratelor. OCTAV GANEA / MEDIAFAX FOTO
Conform unei informații pe facebook ”din cauza majorărilor de carburant din ultima perioadă, dar și a creșterii altor costuri, Camera Taximetriștilor din Judetul Giurgiu a propus majorarea tarifului maximal de distanță cu 1 leu”, la nivelul Municipiului. În consecință valoarea pe kilometru ar ajunge la 4 lei!
Aceeași sursă precizează faptul că din dorința municipalității de a veni în sprijinul populatiei, având în vedere situația financiară a populației, conducerea Primăriei a propus ca prețul să nu sară de 3.5 lei/ km.
Decizia finală urmează a fi luată în urma votului consilierilor locali, într-o viitoare ședință a Consiliului local, după ce proiectul va fi oferit spre consultare publică.
Surprinși de prețul exagerat pe kilometru, câțiva giurgiuveni ne-au sugerat să facem o comparație cu prețurile practicate în țară și iată care sunt rezultatele:
Euro Taxi Iași practică un tarif de zi (interval orar 06:00 – 22:00) de 2,44 lei/km, în timp ce tariful de noapte (interval orar 22:00 – 06:00) este de 2,64 lei/km.
”Meridian Taxi”, București, are un tarif de 1,99 lei / km! ”Fulger Taxi” Oradea, o Companie cu 400 de mașini, are relativ același tarif de până în 3 lei/km.
Taxi Constanța , ”Romaris”, are tarif de zi (interval orar 06:00 – 22:00) , 2,61 lei/km, iar tarif de noapte (interval orar 22:00 – 06:00) , 2,64 lei/km.
Tarifele taximetrelor ”Pelicanul” din București variază între 1,89-și 2,19 lei / km. Compania are 850 de taxiuri care acoperă orașul București cât și județul Ilfov. ”Speed Taxi” București are un tarif unic, indiferent de tipul mașinii, de 2,39 lei/km. Pentru serviciul ”premium”, tariful este de 3,49 lei și se poate plăti cu cardul bancar. Compania are 2.500 de mașini de taxi.
La ”Taxi Leone”, București, tarifele variază între 1,69 și 1,99 lei / km. La Taxi ”D’Artex”, București tarifele încep de la 1,99 lei / km și se opresc la 2,19 lei /km.
Aeroportul Internațional ”Henri Coandă”, București, are la dispoziție taxiuri autorizate, cu tarife cuprinse între 1,89 și 3,50 lei/km, fără comandă prealabilă.
”Napoca Taxi” ( care ați înțeles că circulă în orașul Cluj), are tariful de 2,25 lei/km pe timp de zi și de 2,5 lei/km pe timp de noapte.Se pare însă că tarifele de taxi vor fi majorate la 3,11 lei/km pe timp de zi, iar pe timp de noapte, prețurile vor crește la 3,25 lei/km.
De precizat că recent Comisia de prețuri a avizat ajustarea tarifelor, însă nu așa cum s-a solicitat de către Asociație.
Totodată, taximetriştii din Cluj, cât și din alte localități ale țării, vor fi obligaţi să aibă POS. Amenzile celor care nu se conformează vor ajunge și până la valoarea de 50.000 lei!!
La noi la Giurgiu POS-ul este deocamdată o invenție de domeniul fantasticului, pe care niciun taximetrist nu o dorește, deși suntem în era digitalizării. De bonul fiscal nici să nu mai amintim, fiind o raritate în peisajul taximetriei locale.
Deși distanțele sunt mici, la noi în municipiu scuzele sunt mari și de tot felul. ”Clienți puțini coane Fănică, ce să facem! Așa că hai să luăm pielea de pe ăștia, de se suie la noi în mașină!”, par să gândească taximetriștii noștri, cu voce tare!
Recent un UBER luat de la Hotel ”Iaki” din Mamaia, până la ”City Mall” în Constanța, după o călătorie de un sfert de oră, ne-a costat 20 de lei, evident cu eliberarea bonului fiscal! La întoarcere, un alt UBER, un alt șofer, însă aceeași sumă! La noi, la Giurgiu, trei taximetre, trei costuri diferite, pe aceeași distanță și fără bon fiscal! Din cartierul Tineretului până pe șoseaua Sloboziei, tot 20 de lei! Faceți singuri comparație!
Mai mult de atât…Pe aplicația UBER, atât la începutul cât și la finalul cursei comandate, ni s-a transmis pe telefon numele și prenumele șoferului, numărul de înmatriculare și marca taxiului, valoarea cursei, cerându-ni-se să evaluăm condițiile de transport, atitudinea șoferului și să dăm note. Bă ești Prost! Bă ești nebun? Păi n-o să vezi așa ceva în Giurgiu nici când o călători porcul, în rol de animal de companie, în metroul bucureștean!
Nivelul de educație și totodată nivelul de civilizație, cât și lipsa de educație a multora face ca giurgiuveanul onest să plătească un preț piperat pentru o călătorie cu taxiul, în timp ce lipsa controalelor efectuate de instituții abilitate, precum Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor, continuă să ne plaseze pe lista orașelor scumpe cu cetățeni…ieftini!
În consecință vom aștepta – cu o oarece resemnare – prețul acceptat pe kilometru, la Giurgiu, nu înainte însă de a-i solicita liderului de sindicat al taximetriștilor giurgiuveni, să justifice acest preț de 4 lei/km, pe care mulți dintre cetățeni îl consideră exagerat.
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Da, Accept
Manage consent
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. These cookies ensure basic functionalities and security features of the website, anonymously.
Cookie
Durată
Descriere
cookielawinfo-checkbox-analytics
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics".
cookielawinfo-checkbox-functional
11 months
The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional".
cookielawinfo-checkbox-necessary
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary".
cookielawinfo-checkbox-others
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other.
cookielawinfo-checkbox-performance
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance".
viewed_cookie_policy
11 months
The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data.
Functional cookies help to perform certain functionalities like sharing the content of the website on social media platforms, collect feedbacks, and other third-party features.
Performance cookies are used to understand and analyze the key performance indexes of the website which helps in delivering a better user experience for the visitors.
Analytical cookies are used to understand how visitors interact with the website. These cookies help provide information on metrics the number of visitors, bounce rate, traffic source, etc.
Advertisement cookies are used to provide visitors with relevant ads and marketing campaigns. These cookies track visitors across websites and collect information to provide customized ads.