20170120_120447Cu toate că, după cum bine se ştie, în ultima perioadă, şi în judeţul nostru au căzut cantităţi semnificative de zăpadă, iar viteza vântului a fost şi ea destul de mare – de peste 70 de km/ h, angajaţii din cadrul Direcţiei Judeţene de Transport, Administrarea Drumurilor Judeţene şi Control Trafic (D.J.T.A.D.J.C.T.) Giurgiu au asigurat permanenţa 24 de ore din 24, acţionând pentru menţinerea în circulaţie a sectoarelor de drumuri judeţene de care răspund. Ei au mai dovedit o dată că dacă se ”vrea”, se ”poate” ieşi învingător din lupta cu natura!

Directorul instituţiei, ing. Marius Olteanu, ne spunea în această privinţă că s-a lucrat cu toate utilajele din dotare (2 ATB dotate cu lamă şi RSP, 1 buldoexcavator, 1 utilaj multifuncţional Unimog cu lamă sau autofreză, 1 autofreză de zăpadă, 1 tractor cu lamă şi 1 încărcător frontal cu lamă) pe DJ 503, DJ 503 A, DJ 504, DJ 504 A, DJ 505 şi DJ 507. De asemenea, au fost utilizate şi 4 utilaje închiriate, şi anume 2 ATB cu lamă şi RSP, 1 tractor cu lamă şi 1 încărcător frontal având cupa mai mare de 3,2 cm.

20170121_012513Ing. Marius Olteanu a dorit să sublinieze faptul că în acest interval de vreme extremă, Direcţia a colaborat foarte bine cu I.S.U. Giurgiu şi I.P.J. Giurgiu, iar atunci când a fost cazul, anumite sectoare de drum au fost închise circulaţiei publice pentru a se putea lucra cu utilajele la deszăpezire.

Doresc să menţionez faptul că o la fel de bună colaborare am avut şi cu primarii din judeţ şi că tot timpul s-a păstrat legătura cu factorii responsabili din cadrul Consiliului Judeţean Giurgiu şi Prefecturii Giurgiu, existând şi aici o colaborare eficientă, a adăugat directorul instituţiei.

Prin faptul că în perioada menţionată nu s-a ajuns în situaţia de a exista localităţi izolate, iar accesul pentru intervenţiile de urgenţă a fost asigurat fără probleme, D.J.T.A.D.J.C.T. Giurgiu, sub coordonarea ing. Marius Olteanu, ne dovedeşte că şi în condiţii ”vitrege”, dacă există voinţă, omul poate ţine frâu naturii dezlănţuite.

T. Nicolau