Astăzi dimineață, 12 aprilie, s-a înregistrat un cutremur cu magnitudinea 3,8 pe scara Richter . El s-a produs la ora locală 8:25, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, după cum informează Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). 


Cutremurul a avut loc la o adâncime de 150 de kilometri, iar cele mai apropiate oraşe de epicentru au fost: Nehoiu (14 km), Covasna (38 km), Întorsura Buzăului (40 km), Vălenii de Munte (51 km) şi Târgu Secuiesc (53 km).

De la începutul acestei luni, în România s-au produs 9 cutremure cu magnitudini cuprinse între 2 şi 3,8 pe Richter.

Anul trecut, cel mai puternic seism s-a produs în data de 28 octombrie, în judeţul Buzău, şi a avut o magnitudine de 5,8 pe Richter, mişcarea tectonică fiind resimţită şi la Bucureşti. 

(Jurnal)