În aceste zile, Consiliul Judeţean Giurgiu în parteneriat cu Teatrul Tudor Vianu, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Giurgiu, Centrul Cultural Ion Vinea şi Parohia Buna Vestire din Giurgiu organizează pe platoul şi în incinta Teatrului ”Tudor Vianu”, cea de-a IV- a ediţie a “Festivalului Primăverii”.
Cu acest prilej pot fi oferite copiilor nevoiași din oraș Fructe, jucării, dulciuri și daruri.
Activitatea principală a evenimentului o reprezintă Târgul de mărţişoare realizate de copiii instituţionalizaţi, dar şi de elevi de la şcoli şi licee din oraş sau de artişti plastici giurgiuveni.
Pe parcursul celor două zile de festival vor fi organizate spectacole cu momente de muzică şi dans, prezentări de modă, precum şi mai multe concursuri cu premii.
De asemenea, sub egida “Oferă un marţişor, un gând bun, o speranţă”, este amenajat un stand unde pot fi făcute donaţii în fructe, jucării şi dulciuri pentru copiii nevoiaşi.
(Jurnal)