Timp de mai multe ore, atât județul nostru, cât și alte județe din sudul și estul țării s-au aflat sub atenționare meteo pentru fenomene periculoase – frozen rain (polei, mai exact).

Dacă în alte părți a fost nevoie să se închidă atât drumuri naționale, cât și județene, din cauza poleiului care s-a format pe carosabil, la nivelul județului nostru lucrurile nu au stat la fel.

În cadrul unei discuții purtate cu directorul Direcției Județene de Transport, Administrarea Drumurilor Județene și Control Trafic Giurgiu, ing. Marius Olteanu, acesta ne preciza faptul că, la nivelul județului Giurgiu, nu a fost nicio clipă pusă problema închiderii vreunui drum.

„S-a acționat toată noaptea, pe toate drumurile din jurisdicția noastră. De fapt, acțiunea de împrăștiere a materialului antiderapant a început încă din după-amiaza zilei de ieri (n.r. – 24 ianuarie), când am avut primele semnale că nu va fi tocmai în regulă. Am acționat cu cinci autobasculante 8×4, și am împrăștiat, în tot acest interval, 150 de tone de sare și circa 100 de tone de nisip. După cum observați, am schimbat puțin procentele substanțelor folosite, în sensul că am dat cu mai multă sare, pentru că am avut polei. În cazul în care am fi avut zăpadă, puneam cu mai mult nisip în mixtura împrăștiată pe drum”, a declarat ing. Marius Olteanu.

În aceste condiții, nu au fost înregistrate probleme la nivelul circulației pe drumurile județene din Giurgiu.

(Jurnal)