Sub soarele fierbinte, la temperaturi care ajung uneori şi la 50-60 de grade Celsius, la nivelul solului, în lăzi aşezate pe trotuar, fără niciun mijloc de protecţie, de dimineaţă şi până la asfinţitul soarelui… Astfel zac expuse fructele şi legumele, în faţa multor mici marketuri alimentare din municipiu, cunoscute altădată sub denumirea de „aprozare”.
Doar un simplu tur pe străzile principale ale oraşului v-ar putea convinge de veridicitatea celor de mai sus. Faptul că tot mai mulţi aprozarişti îşi expun marfa direct în stradă, în soare (rareori o umbrelă mai protejează, cât de cât, legumele şi fructele) se pare că, până acum, nu a deranjat mai pe nimeni. Aşa zisele „standuri” de expunere ce zac în vecinătatea străzii, devin astfel adevărate focare de infecţie, bântuite de muşte şi acoperite permanent de praful ridicat de autoturisme şi noxele degajate de acestea.
Nu ştim dacă deţinătorii respectivelor magazine plătesc vreun leu şi pentru zona de trotuar ocupată, dar ce ştim sigur este că, până acum, autorităţile care trebuiau să ia măsuri (şi aici ne referim, în primul rând, la cei de la Protecţia Consumatorului), trec pe lângă aceste reale focare de infecţie, fără să le vadă. Nu de alta, dar , în toate informările primite de la instituţia amintită, nu am văzut vreo măsură luată împotriva celor care vând, fără jenă, direct de pe trotuar, legume şi fructe.
Mai mult, există magazine unde, ascunse de privirile indiscrete, sau de ochiul controlorilor, se vând legume şi fructe extrem de deteriorate (care, în mod normal, ar trebui trecute la „pierderi” de către firmele respective, nicidecum comercializate, fie şi la jumătate de preţ). Dar, cum puterea de cumpărare a multora este scăzută, în special în cartierul Tineretului (unde se află magazinul cu pricina), giurgiuvenii se mulţumesc că îşi pot permite o roşie (cu şanse de a fi numită, direct, bulion), un morcov (înmuiat de căldură) sau un fruct (mucegăit după ce a stat la temperaturi ridicate), alături de alte asemenea produse stricate.
Ce spun organele de control …
Solicitarea publicaţiei noastre, către cei de la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Giurgiu, cu privire la aspectele semnalate, a primit un răspuns năucitor. Domnii comisari au efectuat o serie de controale, 39 la număr, la comercianţii de legume şi fructe. Culmea este că, deşi au fost constatate şi de către cei de la Protecţia consumatorului nereguli cu privire la aspectul şi condiţiile de prezentare ale produselor, comercianţii noştri îşi continuă, nestingheriţi, treaba. Unii dintre comercianţi au fost însă amendaţi pentru expunerea neconformă a produselor, de către cei de la Poliţia locală! Dar sumele sunt relativ mici şi nu sperie pe nimeni, iar treaba…merge înainte!
Cât despre expunerea pe trotuare a mărfii, care, aşa cum precizam, îi sileşte pe pietoni să coboare direct în stradă, reprezentanţii Primăriei spun că, în aproape toate cazurile, administratorii acestor aprozare solicită autorizaţii, achitându-şi taxele pentru ocuparea acelui sector de trotuar.
În concluzie nu ne rămâne de făcut decât să îi convingem pe inspectorii de la Protecţia Consumatorului să fie mai fermi, până lucrurile nu o vor lua razna, iar pe dumneavoastră, consumatorii să vă prevenim asupra riscurilor la care vă expuneţi, alături de ceilalţi membri ai familiei, consumând astfel de produse.
Medicii sunt însă mai sceptici. Ei ne declarau că, în cazul în care se ajunge să se consume asemenea produse, problemele gastro-intestinale, unele extrem de grave, îi pot trimite pe amatorii de chilipiruri sau pe cei care, din neştiinţă, cumpără legume şi fructe ţinute în călduri extreme şi bâzâite de insecte, direct pe un pat de spital.
(Jurnal)