Foto: Așa au arătat mesele localurilor din Bucureștiul istoric, în aceste zile, ocupate în permanență de către susținătorii echipelor participante la Campionatul European de Fotbal


Zona pietonală, înțesată de localuri, din Bucureștiul istoric, este cu siguranță una dintre cele mai accesate zone din Capitală. Asta, evident, mai ales după ce a fost anunțată instaurarea perioadei de relaxare …

Totodată barurile și micile restaurante din această parte a Bucureștiului au fost invadate, în aceste zile, de susținătorii echipelor ce vor juca pe stadionul Național, conform hotărârii FIFA, și care își vor disputa locurile în grupele din care fac parte.

În acest context în Capitală au fost mobilizați 2.000 de jandarmi, poliţişti şi pompieri, la meciul de astăzi, de pe Arena Națională, în care Austria va întâlni selecţionata de fotbal a Macedoniei de Nord, pe terenul  Național.

 

 

FOTO: jandarmii nu au avut  niciun eveniment neplăcut.Vom vedea însă dacă lucrurile vor rămâne la fel și în zilele următoare…

Cu această ocazie Primăria Capitalei asigură gratuitate pe mijloacele de transport în comun ale STB, pentru participanţii la Campionatul European de Fotbal – UEFA 2020.

De precizat că printre spectatorii ce vor lua loc în tribune la meciul cu Austria,  se vor afla și câteva grupuri de giurgiuveni care au dorit să nu piardă ocazia de a fi prezenți la primul meci disputat în România în cadrul grupelor unui Campionat European.

 

 

Foto: Veselia a fost cuvântul de ordine al petrecăreților, mai ales atunci  când s-au simțit fotografiați…

(Jurnal)