Începând de astăzi, românii vor putea circula, pe timpul nopții, doar dacă au asupra lor o declarație pe proprie răspundere, al cărei model se găsește aici. 

De asemenea, și angajatorii au obligația emiterii unui document, ce poate fi găsit aici, adeverință ce trebuie să însoțească declarația pe proprie răspundere. 

Măsura este cuprinsă în cea mai recentă decizie a Comitetului Național pentru Situații de Urgență. 

Reamintim că în toate localităţile din România, se propune interzicerea circulaţiei persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 23,00 – 5,00.

Prin excepţie de la prevederile alin. (1), circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei este permisă în intervalul orar 23,00 – 5,00 pentru următoarele motive: deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi; deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente; deplasări în afara localităţilor a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane şi care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei; deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu, adeverinţa eliberată de angajator sau o declaraţie pe propria răspundere.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil.

Se propune instituirea obligaţiei pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private să-şi organizeze şi desfăşoare activitatea în intervalul orar 5,00 – 21,00.

Prin excepţie, în intervalul orar 21,00 – 5,00, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

Prin excepţie, unităţile farmaceutice, benzinăriile şi operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu îşi pot desfăşura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecţie sanitară.