ASOCIAŢIA ATITUDINEA CIVICĂ IANCU MARIANA din GIURGIU a desfăşurat în perioada 18-22 aprilie 2019 o campanie de educaţie ecologică şi educaţie pentru un mediu sănătos, intitulată “PROTEJAŢI SPECIILE NOASTRE!ˮ, cu ocazia Zilei Pământului, 22 aprilie, în cadrul proiectului “MINTE SĂNĂTOASĂ ÎNTR-UN CORP SĂNĂTOS. CORP SĂNĂTOS ÎNTR-UN MEDIU SĂNĂTOS.” din “PROGRAMUL STRATEGIC AL ASOCIAŢIEI ATITUDINEA CIVICĂ IANCU MARIANA PENTRU ANUL 2019”.

Campania a debutat cu elaborarea şi distribuirea de flyere pe suport de hârtie, cu informaţii despre Ziua Pământului, zi stabilită oficial de către Organizaţia Națiunilor Unite (O.N.U.) în 2009 şi sărbătorită încă din anul 1970, la propunerea senatorului american Gaylord Nelson, cu scopul de a trezi clasa politică din dezinteresul pe care îl arăta față de mediu, dar şi cu imbolduri de protecţie a Pământului, de protecţie a speciilor noastre. Campania “PROTEJAŢI SPECIILE NOASTRE!ˮ, a cărei denumire provine de la titlul campaniei mondiale şi de la sloganul de sărbătorire a Zilei Pământului din acest an, a continuat cu prelegeri tematice susţinute de către preşedinta ASOCIAŢIEI ATITUDINEA CIVICĂ IANCU MARIANA, profesor universitar doctor Mariana Iancu pentru grupuri de tineri de la instituţii partenere.

Pentru sărbătorirea Zilei Pământului, au fost achiziţionate de către asociaţie plantule de crăiţe şi petunii de diverse specii, seminţe de crăiţe pitic melanj (Tagetes patula L. nana), regina nopţii melanj (Nicotiana alata), zorele albastre (Ipomoea tricolor Cav. blue), flori de piatră dublu melanj (Portulaca grandiflora Hook.), nu mă uita albastru (Myosotis alpestris), care au fost plantate şi respectiv, semănate, de către elevi şi profesori, membri şi voluntari ai ASOCIAŢIEI ATITUDINEA CIVICĂ IANCU MARIANA.

Astfel, în zilele de 18-19 aprilie 2019, elevi şi profesori de la Liceul Tehnologic “ION BARBUˮ din GIURGIU cu care  ASOCIAŢIA ATITUDINEA CIVICĂ IANCU MARIANA a încheiat un parteneriat de colaborare, membri şi voluntari ai asociaţiei au participat la mai multe activităţi, printre care informarea lor despre Ziua Pământului şi despre campania educativă derulată de asociaţie, informare realizată de către prof. univ. dr. Mariana Iancu, preşedinta ASOCIAŢIEI ATITUDINEA CIVICĂ IANCU MARIANA. Tinerii au primit şi flyere corelative, pe care le-au citit cu multă bucurie şi curiozitate. În aceste zile cu vreme mohorâtă, zile premergătoare vacanţei de Paşte, dotaţi cu unelte-sape, casmale, greble şi material biologic-plantule achiziţionate de asociaţie, dar şi plante (lalele cu bulbi, cireş)  procurate de unii elevi din liceul partener, elevi şi cadre didactice, membri şi voluntari ai asociaţiei din municipiul Giurgiu au desfăşurat activităţi de pregătire a terenului pentru plantări şi semănări prin săpat, greblat, iar ulterior, au trecut la plantarea efectivă a plantelor şi la semănarea seminţelor. Menţionăm implicarea doamnelor director Mihaela Cîrjaliu şi director adjunct Mădălina Vocheci, implicarea doamnelor profesoare Cristiana Guşă, Corina Mihalache, Janina Buduru de la Liceul Tehnologic Ion Barbuˮ din Giurgiu în activităţile de educaţie ecologică şi pentru un mediu sănătos.

În ultima parte a campaniei “PROTEJAŢI SPECIILE NOASTRE!ˮ, din cadrul proiectului “MINTE SĂNĂTOASĂ ÎNTR-UN CORP SĂNĂTOS. CORP SĂNĂTOS ÎNTR-UN MEDIU SĂNĂTOS”, care are şi o componentă mass-media, de sensibilizare şi conştientizare a cetăţenilor cu privire la importanţa protecţiei planetei “Pământˮ, flyerele elaborate cu reguli de protecţie a Pământului, cu reguli de protecţie a speciilor noastre au fost postate şi distribuite on-line.

ASOCIAŢIA ATITUDINEA CIVICĂ IANCU MARIANA din GIURGIU mulţumeşte tuturor celor implicaţi în campania “PROTEJAŢI SPECIILE NOASTRE!ˮ şi le adresează calde felicitări!

De Ziua Pământului, ASOCIAŢIA ATITUDINEA CIVICĂ IANCU MARIANA din GIURGIU vă îndeamnă să

iubiţi şi să protejaţi frumusețile naturale ale planetei “Pământˮ! Iubiţi şi protejaţi speciile noastre! Militaţi pentru un viitor mai curat, mai verde şi mai sănătos!

 

Preşedinta ASOCIAŢIEI ATITUDINEA CIVICĂ IANCU MARIANA

Prof. univ.dr. Mariana Iancu