Alegerile pentru liderii PNL din județe au fost marcate de scandaluri. Deși o parte dintre organizații și-au ales deja noua conducere, tensiunile rămân prezente și după scrutin. Cristina Elena DINU consideră că PNL-ul oferă un spectacol de comedie de zile mari, iar dacă nu avem de ce să ne amuzăm, să-i urmărim zilele acestea în alegerile locale.

„Putem să râdem şi să glumim pe seama PNL-iştilor, Slavă Domnului, avem mare spectacol de comedie zilele acestea!

Disperaţi, liberalii au arătat o dată în plus că sunt în stare de ORICE ca să aibă Puterea, fie şi în sânul propriului partid.

Au ajuns până la a-şi pune bodyguarzii să-şi „altoiască” adversarii. Gărzile de corp nu mai țin cont nici de președintele partidului în disperarea de a proteja urnele cu voturi la alegerile interne.

Au culminat cu autodenunţuri în ceea ce priveşte folosirea influenţei politice pentru a obține foloase necuvenite în favoarea unor membri sau apropiați ai PNL. Iar aceasta este o INFRACŢIUNE de CORUPŢIE, potrivit legii penale din România„ – spune deputatul PSD de Giurgiu.

Tot aceasta solicită și „anchetarea autodenunțurilor PNL privind politizarea companiilor de stat și a inspectoratelor școlare, după ce, din discursurile și declarațiile enunțate în lupta internă din partid rezultă în mod clar că au existat intervenții politice ale unor lideri PNL pentru numirea sau destituirea unor persoane din inspectoratele școlare sau companiile de stat, precum Poșta Română sau Transelectrica”

La finalul comunicatului, Cristina Elena DINU declară pe un ton trist:„Ştim foarte bine ce au făcut şi la Giurgiu, unde nu a rămas instituţie fără ca directorul să nu fi fost schimbat cu unul de-al lor. Mai mult decât atât, fac şi presiuni asupra instituţiilor de forţă, Poliţie, Jandarmerie, pe care vor să le controleze în mod abuziv”.

(Jurnal)