AcasăActualitateCristina Elena Dinu: „PSD a susţinut asigurarea medicamentelor necesare pentru tratarea pacienţilor”

Cristina Elena Dinu: „PSD a susţinut asigurarea medicamentelor necesare pentru tratarea pacienţilor”

Am acceptat să revenim la guvernare, doar dacă #pachetul social propus de #PSD va fi implementat #integral şi cât mai curând. Măsurile pentru români nu au fost negociabile şi ne-am respectat toate #promisiunile!

„De asemenea, am spus, întotdeauna, că trebuie să folosim #toate mijloacele posibile pentru #combaterea efectelor pandemiei.

Astfel, alături de vaccinare şi de testare, #PSD a susţinut şi asigurarea #medicamentelor necesare pentru tratarea pacienţilor.

Iată că se poate!

Ministerul Sănătăţii, condus de profesorul Alexandru Rafila, a început deja achiziția de medicamente pentru #tratarea pacienților COVID. Procedura este în curs de derulare, România putând achiziționa 600 000 de capsule de Molnupiravir.

Totodată, ministrul Rafila s-a întâlnit cu reprezentanții Pfizer pentru achiziția noului #medicament anti-covid, dezvoltat de această companie, la mai puțin de 24 de ore după autorizarea lui în SUA.

În plus, în cadrul pregătirilor pentru valul 5, sunt înfiinţate mai multe #centre în proximitatea spitalelor, pentru ca bolnavii COVID cu #simptome medii sa poată fi evaluați și tratați.

De asemenea, în cea mai recentă şedinţă de Guvern, s-a hotărât că #pensionarii cu venituri din pensii şi indemnizaţie socială de până la 1.429 lei pe lună, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, vor beneficia de #compensarea cu 90% a preţului de referinţă al #medicamentelor

#Ne_ținem_de_cuvânt

#Măsuri_Pentru_Oameni

#Psd”

(Cristina Elena Dinu- deputat PSD de Giurgiu)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer senin
9.8 ° C
9.8 °
9.8 °
95%
1.2m/s
7%
S
19 °
D
19 °
lun
19 °
mar
15 °
mie
7 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!