Cozi la farmacii, ca la pâine, în Municipiul Giurgiu! La ce se înghesuie lumea să cumpere…!
Sunt însă și destui care cer famaciștilor teste rapide antigen, pentru depistarea infectării cu Coronavirus. Discuțiile între cei aflați la rând se poartă în jurul temei centrale din aceste zile: am făcut, sau nu vaccin, când ne vine rândul la a treia doză și cu ce anume: Pfizer sau Johnson…
Este Duminică, 17 octombrie, dimineață. Puțin după ora 10:00… Trecem întâmplător prin fața grupului de farmacii, postate una lângă alta, vis a vis de Spitalul județean de Urgență Giurgiu. Surpriza este mare. La ușa farmaciilor, cozi de persoane, ca la pâine caldă…
Lumea așteaptă regulamentar, respectând atât portul măștii cât și distanța impusă. Întrebăm pe câțiva dintre cei ce așteaptă zgribuliți la ce stau oamenii ăia, destul de numeroși, la ușile celor 4 farmacii…
Majoritatea dintre ei solicită antivirale. Se pare că după aflarea numărului mare al deceselor din ultimul timp, atât la nivel național cât și în cadrul Spitalului Giurgiu, giurgiuvenii încearcă să găsească cea mai bună soluție pentru a preveni riscul îmbolnăvirii cu Covid -19. Așa că cei mai mulți cumpără, pe lângă antivirale, antibiotice, imunosupresoare , suplimente alimentare și vitamine.
Sunt însă și destui care cer famaciștilor teste rapide antigen, pentru depistarea infectării cu Coronavirus. Discuțiile între cei aflați la rând se poartă în jurul temei centrale din aceste zile: am făcut, sau nu vaccin, când ne vine rândul la a treia doză și cu ce anume: Pfizer sau Johnson…
(Jurnal)
ARTICOLE SIMILARE
VREMEA
Giurgiu
câțiva nori
19.5
°
C
19.5
°
19.5
°
78%
0.1m/s
23%
J
19
°
vin
17
°
S
20
°
D
19
°
lun
16
°
PROMO

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

NOTA
Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!


