Consiliul Județean Giurgiu face precizări cu privire la articolul „Opa! Probleme cu banii la DGASPC Giurgiu, în timpul domniei PNL-istului Beianu?!, publicat în data de 11.08.2021, pe site-ul www.giurgiu-net.ro, articol care conţine o serie de dezinformări.

Termenul legal de plată a contribuţiilor pentru sănătate este data de 25 ale lunii, dar prefer să îmi asum măsura decontării nete a salariilor, pentru a avea certitudinea că angajaţii DGASPC îşi vor primi banii în luna septembrie. Măsura, având un caracter strict preventiv, a fost convenită cu conducerea DGASPC.

Există, în prezent, o preocupare la nivelul Ministerului Finanţelor Publice în acest sens şi se realizează o analiză în privinţa sistemului de protecţie social, pentru a se stabili modalităţile de asigurare a finanţării necesare până la data de 31 decembrie a acestui an. Demersul poate fi unul de durată, fapt pentru care am luat măsura menţionată anterior, pentru a mă asigura că salariile pot fi plătite în luna septembrie.

Conform legislaţiei în vigoare, de la  ultima lună plătită a contribuţiilor de asigurări de sănătate SUNT ASIGURATE TOATE DREPTURILE DE ASISTENŢĂ MEDICALĂ PENTRU URMĂTOARELE TREI LUNI.

Prin urmare, informaţia prezentată în presă de către Giurgiu-net, prin Cătălina Sfetcu este in totalitate eronată şi nu poate genera decât o îngrijorare nejustificată în rândul salariaţilor DGASPC.

O situaţie similară, de care Cătălina Sfetcu prefer să nu îşi aducă aminte, a existat în anul 2020, sub conducerea PSD. Mai concret, în luna mai 2020, nu au fost plătite salariile şi nici contribuţiile pentru sănătate. Situaţia s-a repetat şi în luna octombrie, cu salariile aferente lunii septembrie, iar în luna noiembrie 2020, au fost achitate doar salariile, nu şi contribuţiile pentru sănătate”. 

(Compartimentul Relaţii Publice şi Mass-media al Consiliului Județean Giurgiu)