marți, februarie 18, 2025
Jurnal giurgiuvean
Acasă Actualitate Conform Legii salarizării unitare. Aleşii neamului vor câştiga de la 10.000 de lei în sus!

Conform Legii salarizării unitare. Aleşii neamului vor câştiga de la 10.000 de lei în sus!

0

84397-deschidere-5-2_LPotrivit noului proiect  al legii salarizării unitare, în ceea ce priveşte funcţiile din Parlamentul României, vicepreşedinţii Camerei Deputaţilor şi Senatului vor avea un salariu lunar de 14.500 lei, secretarii, chestorii şi liderii grupurilor parlamentare – 13.630 lei, preşedinţii Comisiilor permanente – 12.615 lei, vicepreşedinţii acestor comisii – 12.180 lei, în timp ce senatorii şi deputaţii vor câştiga 11.600 lei. De asemenea, preşedintele Consiliului Legislativ, Avocatul Poporului, şeful Curţii de Conturi, secretarul general al Guvernului, consilierii prezidenţiali şi preşedintele Consiliului Concurenţei vor câştiga lunar 14.500 lei. Aceleaşi venituri le vor avea şi preşedintele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi seful Autorităţii Electorale Permanente.

Cât va avea Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Prea Fericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va  încasa un venit lunar de 14.500 lei brut, echivalent cu cel al unui ministru, informează Ziare.com.

În ceea ce priveşte prefecţii, aceştia vor avea un salariu de 10.730 lei, iar subprefecţii – 10.150 lei.  Vicepreşedinţii Curţii de Conturi, Consiliului Concurenţei şi ai Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii vor avea, potrivit noului proiect al legii salarizării unitare, un venit de 13.050 lei, iar secretarul general adjunct al Guvernului şi consilierii de stat – 10.730 lei.

Totodată, vicepreşedinţii AEP si ANI vor câştiga lunar 10.730 lei. Preşedintele Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor şi directorul general al Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat vor avea un salariu de 11.600 lei. Totodată, directorii SIE, SRI şi STS vor câştiga 10.730 lei brut, acelaşi venit urmând să îl aibă şi secretarii de stat, au precizat surse din conducerea PSD, pentru News.ro.                                                                                       

(Jurnal)

VREMEA

Giurgiu
ninsoare
-1.8 ° C
-1.8 °
-1.8 °
98 %
2.5kmh
100 %
mar
-2 °
mie
-0 °
joi
-2 °
vin
-1 °
sâm
-3 °