AcasăActualitateConferința de presă susținută de directorul tehnic al Apa Service, a iscat...

Conferința de presă susținută de directorul tehnic al Apa Service, a iscat o sumedenie de comentarii negative în legătură cu competența acestuia!

Conferința de presă susținută de directorul tehnic al Apa Service,  Năiță Andrei Viorel, din data de 18 septembrie, a provocat o sumedenie de comentarii negative în mediul on line, la adresa competenței profesionale a celui desemnat să explice jurnaliștilor și respectiv giurgiuvenilor despre calitatea apei furnizate de această societate.

Începutul conferinței a fost compromis de îndată ce directorul tehnic a anunțat celor prezenți că va „discuta câteva cuvinte”! Dintr-o dată limba română a părut abandonată în detrimentul unui limbaj de lemn pe care îl credeam uitat.

Ulterior am aflat și că apa plată este „ambalată” la Pet și nicidecum îmbuteliată. A urmat o lecție de chimie în care parcă ni s-au predat elementele din tabelul periodic al lui Mendeleev, Andrei Năiță citând „ad literam” textul de pe paginile din fața sa.

De obiectat clătinatul permanent al capului, pe toată perioada conferinței, ce a semănat cu mișcarea cățelușilor bibelou pe care unii și-l pun pe pervazul geamului din spate al autoturismelor.

Tot cu această ocazie am aflat că PH-ul apei furnizate către populație se monitorizează de două ori pe zi, amănunt ce  credm că i-a liniștit definitiv pe toți giurgiuvenii sceptici în această privință (?!)

O conferință de presă plictisitoare, menită  de fapt să aducă argumente în plus privind potabilitatea apei furnizate la Giurgiu, după ce recent,  cineva a gafat grav susținând că apa din municipiu n-ar fi bună de consum.

Deși este cunoscut faptul că APA SERVICE exploatează 4 fronturi de captare cu un număr de 25 foraje de mică adâncime ( 20-30 m) și 12 foraje de mare adâncime ( 300–600 m), fiind o apă de o calitate superioară la nivel național.

Ce ar mai fi trebuit spus giurgiuvenilor, încă odată,  că  apa de la Giurgiu  este o apă considerată mediu dură – spre o apă uşor dură ( 17-18-19 grade germane, în condiţiile în care valorile cf. cu Legea 458/2002 impun doar ca apa să aibă o duritate de minim 5 grade, în timp ce apa dură are o scală de la 18 la 30 de grade).

Dincolo de toate acestea faptul că acest director tehnic, Andrei Viorel Năiță, este nimeni altul  decât fiul fostului director al Apa Service, Violeta Năiță, ne convinge încă odată că la noi obiceiurile fanariote nu au dispărut, ci se perpetuează, creând însă uneori, situații mai puțin fericite, ca cea din data de 18 septembrie.

Așteptăm ca pe viitor conferințele de presă ale Apa Service să fie conduse de specialiști precum directorul general, Alexandru Popescu, pentru a înțelege și noi mai bine ce…bem!

 

(Florian Tincu)

VREMEA

Giurgiu
cer fragmentat
25.4 ° C
25.4 °
25.4 °
49 %
1.7kmh
67 %
sâm
27 °
Dum
23 °
lun
23 °
mar
26 °
mie
27 °

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com