Așa cum ne spunea cu ceva timp în urmă directorul APDF, Florian Velicu, la Giurgiu se află în plin proces de aprobare și derulare un amplu proiect cu fonduri europene, ce vizează modernizarea Portului Giurgiu. Valoarea totală a proiectului este de peste 25 de milioane de euro, iar la final giurgiuvenii – și nu numai ei – se vor bucura de o zonă total schimbată și modernizată.

Unul dintre ultimele documente necesare obținerii finanțării era legat de un teren în suprafață de 4.450 mp, care are, după cum ne spunea directorul Florian Velicu, directă legătură cu acest proiect. Suprafața a fost concesionată, prin hotărâre de Consiliu Local, de la municipalitate. Numai că proiectul de hotărâre al Consiliului Local Giurgiu a trecut de aleșii locali, cu o serie de emoții, întrucât trei dintre consilieri (Adelina Sârbu, Ionuț Badea și Adrian Anghelescu) s-au abținut la vot.

Referindu-se la acest aspect, directorul APDF Giurgiu, Florian Velicu, declara, pentru „Jurnal giurgiuvean”:

Nu mă așteptam la așa ceva. Măcar puteau să vină să mă consulte în calitatea mea de secretar general al PNL, dacă nu altfel…Eu mă lupt să deblochez proiecte, și mă trezesc cu tot felul de piedici la care nu mă așteptam…Mă așteptam să fie unanimitate de voturi… Proiectul pentru care era nevoie de această concesiune este cel legat de modernizarea Portului Giurgiu, în valoare de peste 25 de milioane de euro, și care are toate avizele de mediu. Până la finele lunii septembrie, vom avea și finanțarea. În momentul de față este în dezbatere publică pe obținerea acordului de mediu, are deja toate documentele, avizele necesare. Mai așteptam această concesiune de teren, care vizează o mică porțiune, pentru a dezvolta proiectul. Trebuia ca aceste documente pentru finanțare europeană să fie clare, fără probleme. De aceea, pentru a elimina orice risc și orice altă problemă ulterioară, a trebuit să solicităm terenul în concesiune. Vom avea un port modern, dar când voi avea masterplanul de dezvoltare a portului, se va vedea, cu adevărat, ce urmează să fie acolo. Acum este vorba doar despre o chestiune comercială, în sensul că modernizăm zona și infrastructura portuară. Faleze, clădirile noi pentru APDF, vor fi surprize plăcute pentru giurgiuveni și nu numai. Lucrurile acestea nu se pot face peste noapte, dar, din păcate, totul durează!”, a încheiat directorul CNAPDF Giurgiu, Florian Velicu.

(Jurnal)