AcasăActualitateCodul galben de viscol a lăsat oraşul în întuneric

Codul galben de viscol a lăsat oraşul în întuneric

Timp de câteva ore, miercuri, 28 noiembrie, municipiul nostru s-a aflat sub Cod Galben de ninsori şi viscol.

Aproape toată ziua, ne preciza directorul Giurgiu Servicii Publice SA, Adrian Răcaru, angajaţii societăţii au fost implicaţi în deszăpezirea oraşului.

„Aceleaşi activităţi, de curăţire a zăpezii şi gheţii de pe trotuare, din staţiile de autobuz şi din alte puncte importante sunt desfăşurate şi în cursul zilei de astăzi, joi, 29 noiembrie. Acţionăm cu echipe de muncitori şi cu utilaje, astfel încât să putem îndepărta cât mai rapid efectele vizibile ale viscolului de miercuri. Din păcate, urmările viscolului nu s-au oprit la cantităţile mari de zăpadă, ci şi iluminatul public (stradal) a avut de suferit în mai multe zone ale municipiului. Îi asigur pe locuitorii oraşului că lucrăm la remedierea acestor defecţiuni, astfel încât disconfortul creat de întuneric să fie cât mai mic”, a mai precizat Adrian Răcaru.

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
12.5 ° C
12.5 °
12.5 °
95%
1.5m/s
100%
S
14 °
D
14 °
lun
11 °
mar
11 °
mie
9 °

Stiri

PROMO

SC PATY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!