Codurile galben, respectiv portocaliu de caniculă din ultimele zile au făcut ca şi liniile telefonice ale Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Giurgiu să se încingă.
După cum ne declarau reprezentanţi ai SAJ, într-o zi normală de lucru, pe tură, numărul solicitărilor nu depăşeşte 50 – 60 de apeluri. În schimb, în cele cinci zile în care temperaturile au depăşit 38 – 39 de grade Celsius, numărul acestora aproape că s-a dublat.
„De exemplu, pe tura de zi de luni, 7 august, am avut peste 80 de solicitări, marea lor majoritate pentru probleme cauzate de căldură. Am avut foarte multe apeluri (mai mult de jumătate dintre acestea) pentru bolnavi cronici, pentru cazuri de pacienţi cu boli cardio-vasculare, care au avut de suferit de pe urma căldurii!”, ne declarau reprezentanţi ai SAJ Giurgiu.
Din fericire, la nivelul judeţului nostru nu s-a înregistrat niciun deces ca urmare a temperaturilor ridicate.
(Jurnal)