Ţările membre ale Uniunii Europene trebuie să se asigure că există ”centre de primire adecvate” pentru minorii neînsoţiţi atunci când îi deportează, a decis joi Curtea de Justiţie a UE (CJUE), potrivit dpa.

Decizia CJUE a avut la bază cazul unui minor neînsoţit care şi-a înaintat cererea de azil în Ţările de Jos în anul 2017, când el avea vârsta de 15 ani şi patru luni.

Instanţele naţionale au ajuns la concluzia că tânărul nu era eligibil pentru a primi statutul de refugiat sau protecţie subsidiară şi că, în aceste condiţii, el ar trebui să fie deportat.

Contestând ordinul de deportare, solicitantul de azil a argumentat că el nu ştie unde trăiesc părinţii săi şi nici nu cunoaşte alţi membri ai familiei.

Dreptul UE stipulează că ţările membre trebuie să investigheze dacă există centre de primire adecvate în statul de revenire atunci când ele decid returnarea unui minor neînsoţit.

Însă, potrivit legislaţiei olandeze, această anchetă este realizată doar pentru minori cu vârste mai mici de 15 ani. Cei peste 15 ani nu sunt deportaţi până la împlinirea vârstei de 18 ani, dar nici nu primesc statutul obişnuit privind rezidenţa.

În acest context, CJUE a hotărât că ţările membre trebuie să se asigure că un minor neînsoţit va găsi condiţii de primire adecvate în ţara de revenire şi că ele nu trebuie să facă distincţie între diferitele grupuri de minori doar pe baza vârstei lor.

AGERPRES