Cine vine, cine mai pleacă, la Giurgiu, conform zvonurilor…

0
1055

 

Cu siguranță, cel mai așteptat lucru la Giurgiu, în aceste zile, este numirea pe funcții a conducerii Prefecturii și a unor instituții deconcentrate. În acest context, zvonurile abundă de tot felul de variante… După cum ați aflat,  probabil, zilele trecute de pe un site ”de familie”, organizația PNL Giurgiu avea déjà  președinte, fără niciun fel de  alegeri . Uite așa, pur și simplu! Zvonul a înlocuit, dintr-odată toată această procedură obligatorie.    Ba chiar se dădeau pronosticuri  în legătură cu cei ce ar putea fi consilieri și șefi de cabinet până hăăăt, la eșaloanele inferioare ale instituțiilor.

În acest trend nu m-ar mira ca în zilele următoare să aflăm chiar și cine va fi numit sau înlocuit la serviciul de pază al unor instituții locale!

De obicei, în mass media,  acreditate sunt știrile care rezistă în timp sau se repetă de mai multe ori la ”bursa zvonurilor”. Astfel, zile bune, pe piață a circulat varianta Florin Velicu , prefect de Giurgiu, zvon pe care publicul începuse să-l  ia de bun.

Plecând de la această premisă a zvonurilor consacrate, v-aș putea  spune că președintele ALDE Giurgiu, Toma PETCU, trage clopotele să își pună prefect.  Intenție ce a iscat,  în mod justificat,  vii nemulțumiri în rândul  membrilor liberali care se simt contrariați de faptul că un partid care până mai ieri le-a fost adversar politic, are pretenția astăzi de a le lua caimacul efortului depus de ei în Campania prezidențialelor.

Așa cum mulți comentează, după eșecul de la referendum și ulterior celui din alegerile prezidențiale,  ALDE ar dori acum să joace rolul UDMR-ului: ”Mereu, cu oricine ar fi, dar la Guvernare!”   În consecință, numele celui propus  de Toma Petcu, să ocupe această funcție  este nimeni altul decât Cristian Anculescu, până nu de mult director al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM).

După cum probabil știți,  ALDE, partidul aliat de până acum al PSD-ului, încearcă disperat să  salveze funcțiile deținute până mai ieri de membrii săi,  lăsându-se  asimilat ă de P N L. Ba mai mult, liderul acestuia, Toma Petcu, ar intenționa ulterior – după cum susțin surse din interiorul formațiunii – să confiște funcția de lider al Organizației PNL Giurgiu.

Conform acestui  scenariu , paradoxal, cel ce a dat tonul destrămării forțelor liberale la Giurgiu – cum spun cei mai mulți- și totodată cel ce a construit eșafodul pe care a fost executat ulterior Lucian Iliescu, ar dori astăzi să se reîntoarcă în fruntea acestei grupări, după ce vreme de un mandat parlamentar a încercat, din  toate puterile, să destabilizeze formațiunea condusă până nu demult, la Giurgiu,  de Marin Anton. Ca să nu mai repunem pe tapet declarațiile sale, profund antiliberale, din perioada în care  alături de liderul Călin Popescu Tăriceanu duceau umili trena social democraților, abrogând legi  de care astăzi se dezic , votând anularea lor.

Iată dovada elocventă că în politică nu trebuie să ai caracter, ci doar să-ți urmărești, cu mult tupeu,  interesul. Cu orice preț!…  chiar și cu cel al dezonoarei față de electorat.

Evident că prima condiție a președintelui Tăriceanu, respectiv  a liderului giurgiuvean, Toma Petcu,  la negocierile avute cu Guvernul Orban, a fost aceea de a solicita ca membrii lor de partid să își păstreze funcțiile în ministere și în consiliile de administrație pe care le primiseră din partea social democraților , drept răsplată pentru sprijinul acordat prin alianța încheiată.  Cu atât mai mult cu cât aceste funcții se regăsesc în sectorul Energiei (Transelectrica, RENEL, Electrica și câte or mai fi…), unde salariile  sunt consistente , iar  bonusurile  acordate angajaților, așișderea.

Și totuși, concurența cea mai serioasă în privința acestei funcții, de lider al PNL Giurgiu,  nu   vine  (culmea!), din partea vreunui politician liberal, ci de unde ne așteptam mai puțin. După ce Dan Motreanu va renunța la poziția ocupată astăzi, de președinte interimar al PNL Giurgiu, plecând ca europarlamentar la Bruxelles, pretendentul cel mai  serios la ocuparea funcției de lider – după cum susțin o parte dintre politicienii cu credibilitate de pe plan local – ar fi… Nicolae Barbu!!

Deși recenta decizie a CEx – PSD de a-l elimina pe Niculae Bădălău din toate funcțiile de conducere ale Partidului Social Democrat, pare a-i fi netezit lui Nicolae Barbu drumul spre fotoliul de lider al Organizației de la Giurgiu, primarul în funcție dă semne însă că n-ar fi deloc dispus să stea măcar un minut  în Opoziție. Poate și pentru că  de-a lungul mandatelor sale  deseori s-a simțit în opoziție – după cum deseori a declarat – cu partidul  sub faldurile căruia a câștigat funcția de primar .

O părere contrazisă însă, cu fiecare ocazie ivită,  de către  conducerea social democraților  giurgiuveni.

Pe fondul acestor lucruri ”zvonul” își face de cap, inflamând la cote maxime  starea de tensiune în Municipiu, stare ce a cuprins marea majoritate a angajaților din instituțiile bugetare, salariații (mai ales cei numiți politic) temându-se tot mai tare pentru viitorul lor. Nici  ceilalți însă nu  stau prea confortabil simțindu-se amenințați de eventuale restructurări, două dintre societățile subordonate instituțiilor de stat, la Giurgiu, aflându-se déjà în stare de insolvență, respectiv de faliment.

Sunt însă tare curios dacă, pe fondul acestor probleme ,  în perioada imediat următoare termenul consacrat de către liberali în Campania prezidențialelor , de ”meritocrație” va fi cu adevărat aplicat sau  va rămâne  doar o gogoriță electorală menită să  crească ratingul de imagine… 

Cât despre ”zvonurile” care circulă prin oraș, ca o gripă greu de gestionat, nu pot spune decât că,  deși în general au o influență nocivă  asupra tuturor celor  ce se încumetă să le dea crezare , ele conferă un strop de  de culoare și de pitoresc comentariilor în contradictoriu făcute  în ”Poiana lui Iocan” giurgiuveană.

În ceea ce mă privește, mă uit la cei ce născocesc și transmit  on line aceste fake news-uri și mă conving tot mai mult că Sheakespeare a avut dreptate:  Zvonul este o trompetă căreia îi dau glas invidia, bănuiala şi suspiciunea…”

(Florian Tincu)