sâmbătă, februarie 8, 2025
Jurnal giurgiuvean
Acasă Actualitate Cine sunt giurgiuvenii care promovează turismul local!

Cine sunt giurgiuvenii care promovează turismul local!

0
Cine sunt giurgiuvenii care promovează turismul local!

IMG_20170623_120146De mai bine de un an şi jumătate, la Giurgiu funcţionează un Centru Naţional de Informare Turistică, situat în Parcul Mihai Viteazul. Dacă la început, investiţia a fost văzută, de către cârcotaşi, ca o „ciupercă” pe care s-ar fi aruncat banii, în timp acest lucru s-a dovedit a fi o escală utilă pentru turiştii, chiar dacă puţini la număr, care trec prin oraşul nostru.

În cele şase luni ale acestui an, pragul Centrului a fost trecut de un număr total de 145 de turişti, vârful fiind atins în luna aprilie, când 83 de persoane s-au interesat de locuri de cazare, de restaurante sau de posibilităţi de petrecere a timpului liber în oraşul nostru. Cel mai exotic vizitator a fost un turist indian care şi-a dorit să ştie, pe lângă date despre municipiul nostru, şi cum poate ajunge în oraşul bulgar Ruse. A fost direcţionat, de cei trei angajaţi ai centrului, către Podul Prieteniei, un obiectiv turistic care, din păcate, nu este inclus în lista concretă a obiectivelor ce pot fi vizitate, ci doar este amintit ca posibilitate de trecere în Bulgaria.

Cine sunt, totuşi, cei trei care promovează turismul giurgiuvean?

  • Mădălina Ciubotaru – directorul Centrului, 24 de ani, născută, crescută în Giurgiu, absolventă a Facultăţii de Geografie, specializare Turism, din decembrie 2015, director al Centrului Naţional de Informare Turistică Giurgiu, vorbeşte limbile engleză, franceză şi spaniolă.
  • Loreta Găujeneanu – consilier, 40 de ani, absolventă a Facultăţii de Administraţie Publică, vorbeşte cursiv limbile engleză, franceză şi italiană
  • Alexandru Neagu – ghid turistic local şi agent de turism, absolvent al Facultăţii de Drept şi al cursurilor de ghid turistic, vorbeşte cursiv limbile engleză şi franceză şi spune că nu i se pare deloc greu să lucreze cu grupurile de turişti, mai cu seamă că majoritatea celor care au apelat la serviciile sale au fost persoane aflate la vârsta pensiei.

„Ne este puţin greu, pentru că încă nu avem decât o serie de pliante, şi, recent, am primit şi o hartă cu obiectivele turistice din municipiu, astfel că putem să le propunem multe trasee interesante celor care ne trec pragul. De altfel, avem deja stabilit un traseu turistic, un fel de tur al oraşului, care cuprinde cele mai importante puncte din municipiu: Cetatea, Podul Bizetz, Portul, Turnul cu Ceas, clădiri importante”, ne declarau cei trei promotori ai turismului giurgiuvean.

(Jurnal)

VREMEA

Giurgiu
nori împrăștiați
0.4 ° C
0.4 °
0.4 °
64 %
2.7kmh
36 %
sâm
1 °
Dum
3 °
lun
3 °
mar
4 °
mie
4 °