Circa 600.000 de romani obișnuiți vor avea datoriile la ANAF șterse printr-o nouă amnistie fiscală pregătită de Guvern.
Un miliard de lei ar fi trebuit să plătească acești cetățeni, care în ultimele luni au aflat că au de achitat contribuții la sănătate de sute de lei pentru venituri derizorii, obținute cu ani în urmă. Ministerul Finanţelor propune să fie anulate toate somaţiile fiscale prin care 600.000 de români sunt puşi să achite contribuţii de sănătate mult mai mari decât veniturile lor.
Specialiștii fiscali spun că neapărat contribuţia trebuie să fie proporţională, o anumită parte din nivelul venitului şi în niciun caz cât venitul realizat.
De amnistia fiscală vor beneficia persoanele care au avut un venit lunar sub salariul minim pe economie, în perioada 2015-2017, din dobânzi, dividende, chirii, activităţi independente, vânzări de acţiuni ori drepturi de autor.
Cine sunt românii cărora li se vor anula datoriile la ANAF
Printre acești cetățeni pot fi, de exemplu, cei care au muncit o scurtă perioadă, fără să strângă 12 salarii minime pe an, ori alţii care nu au lucrat cu acte, dar şi-au păstrat în bănci sume mici. Tuturor acestor oameni Fiscul le-a calculat contribuţii de sănătate corespunzătoare salariul minim. De exemplu, o persoană a avut de achitat la Fisc o sumă de 30 de ori mai mare decât dobânda de 12 lei pe care a primit-o de la bancă, acum patru ani.
Până acum, aproximativ 5.000 de oameni au achitat datorii care urmează să fie anulate, potrivit unor surse din Guvern.
Dacă aţi plătit deja către ANAF, aveţi două posibilităţi: ori depuneţi o cerere de restituire a banilor, ori aşteptaţi ca suma respectivă să fie scăzută din alte datorii, dacă aveţi. În ambele cazuri, trebuie să aveţi răbdare – procedura poate dura câteva luni.
Măsura ar putea fi adoptată de Guvern chiar de săptămâna viitoare!
(Jurnal)