Cu ceva timp în urmă, în blogul de ”șopârle” Giurgiu pe surse ( numele blogului confirmă modalitățile de informare ale autorilor), apărea un material ce încerca ”să fure” scara actualei conduceri a DSVSA Giurgiu, cu scopul evident de a-i sprijini revenirea fostului director al acestei instituții, dr. Liviu Florescu. Nu întâmplător facem această afirmație, ea bazându-se pe o serie de articole laudative anterioare, la adresa doctorului Florescu de la învestirea acestuia în funcție și până la demiterea sa, justificată, precedată după cum am mai consemnat și cu alte ocazii, de mai multe gafe și greșeli de ordin profesional. Dar hai să parcurgem ”șopârlița” de pe blogul mai sus menționat pentru a înțelege mai bine cum poți fi obedient, că poate pică ceva! Cităm:
În data de 21 iulie 2016, Camelia Iliescu era numită (fără concurs) director executiv la Direcţia Sanitar Veterinară Giurgiu. Mai multe neconcordanţe în ceea ce priveşte activitatea din cadrul DSV Giurgiu, au fost sesizate de către Agenţia Naţională a Funcţionari Publici, care a cerut Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi Siguranţei Alimentelor intrarea în legalitate, sau în caz contrar urmează să se adreseze instanţelor de judecată: ” În ceea ce priveşte aspectele expuse de către ANSVSA pentru care funcţia publică de conducere de director executiv la DSVSA este vacantă, acestea nu pot fi reţinute, în condiţiile în care funcţia publică de conducerea putea fi ocupată prin una dintre modalităţile prevăzute de art. 56 din Legea 188/1999 (…) având în vedere că postul respectiv este vacant de o perioadă îndelungată de timp, precum şi faptul că directorul executiv DSVSA are şi calitatea de conducătorul al instituţiei publice şi ordonator de credite. Faţă de aspectele prezentate şi prevederile legale (…) apreciem că Ordinul preşedintelui ANSVSA 696/21.07.2016, prin care au fost delegate în totalitate atribuţiile funcţii publice de conducere vacante de director executiv la DSVSA Giurgiu şi Deciziile nr.133/01.08.2016 şi 174/09.2016, prin care s-a dispus preluarea de către doi funcţionari publici, pe perioada delegării, a atribuţiilor din fişa postului de consilier superior, ca urmare a a delegării titularului pe funcţia publică de conducere de director executiv, contravin cadrului normativ în vigoare”.
În continuare, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici precizează faptul că urmează să se adreseze în contencios administrativ, pentru anularea acestor nereguli din activitatea DSVSA Giurgiu.
V-am redat mai sus din poveștile scrise de un povestitor, care funcționează pe principiul unui tonomat. Cine bagă fisa, ăluia i se cântă…în strună! Un ”laudatium” închinat aceluia care nu de multă vreme a fost îndepărtat într-un mod rușinos de la conducerea DSVSA- GIURGIU, așa cum de altfel a și ocupat postul, la fel de rușinos.
Spre exemplificare îi readucem aminte celui ce se visează director numit ”pe viață”, domnului dr. Florescu Liviu, de nota pe care a obținut-o la concursul pentru ocuparea funcției. Un concurs pe care nu a reușit nici până astăzi să-l promoveze. Între timp Liviu Florescu va trebui să ne spună cum a rezolvat plângerea penală făcută împotriva sa de către Instituția Prefectului și de ce Justiția i-a dat câștig de cauză, recent , colegului său, dr. Nae Dumitru, predecesorul său la conducerea DSVSA Giurgiu, pe care l-a aruncat ca pe-o măsea stricată dintr-un post în care acesta își câștiga cu demnitate bucata de pâine, deși morala creștină i-ar fi cerut să-și ajute colegii, nicidecum să-l distrugă.
În concluzie e mai mult decât jenant să te folosești de niște amatori în ale presei , de orice mijloc posibil pentru a te agăța de o funcție pe care ai demonstrat că nu o meriți ! Domnule doctor (?!) Florescu Liviu, nu v-ați ales bine interpreții. Iată de ce argumentele d-stră sună fals!
(Jurnal)


