joi, aprilie 16, 2026
Jurnal giurgiuvean
AcasăActualitateCine este noul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări - Giurgiu. Nota...

Cine este noul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări – Giurgiu. Nota obținută, aproape de cea maximă!

Miercuri, 18 august, odată cu disputarea ultimei probe a examenului pentru conducerea Serviciului Regim Permise și Înmatriculări Auto Giurgiu, la care au participat doi candidați, s-a aflat și numele celui care va conduce de acum, Serviciul amintit.

Este vorba despre Marius Beianu, cel care ocupase anterior funcția de șef interimar. Nota cu care acesta a trecut de examen a fost 9,85, față de 8,18 cât a obținut contracandidatul său, Iulian Mihalache.

Serviciul Regim Permise și Înmatriculări Auto Giurgiu a rămas fără șef după scandalul permiselor luate ilegal, scandal în care a fost implicat fostul șef Mitică Văduva, dar și familia primarului din Valea Dragului, Marin Mototolea, deținătoare a unei școli de șoferi.

Reamintim că în data de 20 septembrie 2019 Tribunalul București a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Mitică Văduva, șeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere Giurgiu, acuzat că a luat mită de zece ori în dosarul fraudării examenului de obținere a permisului.

DNA îl acuza pe Mitică Văduva că în perioada mai 2019 – iulie 2019 ar fi primit ca șpagă, diverse sume de bani pentru:

– promovarea unor candidați la proba practică din cadrul examenului pentru obținerea permisului de conducere,

– programarea „peste rând” a candidaților la proba practică din cadrul examenului pentru obținerea permisului de conducere,

– înmatricularea cu prioritate a unor autoturisme.

Procurorii mai arată că șeful de la Permise Giurgiu ar fi perceput în mod uzual de la persoanele care făceau intervenții la el următoarele sume de bani: 50 de euro pentru a programa cu prioritate candidați la proba practică, 300 de Euro pentru promovarea probei practice, 100 euro pentru înmatricularea “în regim de urgență” a autoturismelor.

Acesta este al doilea scandal în care a fost implicat Serviciul de Permise Giurgiu, cu doi ani înaintea celui în care Mitică Văduva și-a pierdut funcția (și libertatea pentru 30 de zile) cel care ocupa funcția, Mihai Predescu fiind trimis în judecată, în libertate, pentru luare de mită în formă continuată și două infracțiuni de trafic de influență în formă continuată.

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer senin
18.5 ° C
18.5 °
18.5 °
51 %
2.6kmh
0 %
J
18 °
vin
20 °
S
16 °
D
19 °
lun
22 °

Stiri

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com