Cine este giurgiuveanul care împlinește venerabila vârstă de 106 ani?! Primarul Municipiului, printre primii ce au dorit să îl felicite!

0
292

Cel mai vârstinic giurgiuvean  a avut parte și anul acesta de  surprize. El a fost asaltat de o sumedenie de concetățeni, mulți dintre ei persoane publice, ce au dorit să îl vadă și să îl felicite. 

Din păcate domnul Mihăilă Ion și-a pierdut vederea, fiind  imobilizat la pat. Cu toate acestea el nu și-a pierdut luciditatea,  povestind atunci când este întrebat, în detaliu,  scene din trecutul său greu încercat.
După cum este consemnat în materialul Primăriei, postat pe facebook, Ion Mihăilă este veteran de război.  Domnia sa a luptat cu ”dragoste de țară pentru apărarea  demnității națiunii noastre”. În acest registru patriotic, sărbătoritul  spunea  celor ce l-au vizitat  că tinerii din ziua de astăzi, ar trebui să fie mai responsabili și că ar trebui să trateze viața cu mai multă seriozitate și demnitate.
Anul acesta  Ion Mihăilă a primit din nou, cu emoție și bucurie, vizita primarului Adrian Anghelescu, care a mers să-l felicite și să-l premieze.
Din cauza stării sale de sănătate, foarte fragile, familia domnului Mihăilă a refuzat  însă să fie fotografiat,  rugându-i pe reprezentanții Primăriei Giurgiu  să limiteze numărul de persoane ce ar fi dorit să îl viziteze cu această ocazie.
Respectându-le  decizia, miercuri , 10 august 2022, primarul Adrian Anghelescu s-a deplasat,  singur la domiciliul acestuia pentru a-l felicita pe vârstnicul sărbătorit. La rândul nostru îi urăm domnului Ion Mihăilă multă sănătate și încă mulți ani de acum încolo!
(Foto:  arhiva de anul trecut a Primăriei Giurgiu)