Referenta de la DSP, Niculina Croitoru, fostă chiriașă a Închisorii de la Târgșor (Prahova), pentru 4 ani și 6 luni, n-a suportat eșecul din prima rundă a  procesului intentat de președintele Consiliului județean, Dumitru Beianu, care cu siguranță va câștiga și recursul.

Supărată de faptul că publicația ”Jurnal giurgiuvean” a  făcut public acest aspect mai puțin fericit din viața ei, Niculina Croitoru, continuă cu aceleași invective jalnice la adresa administratorului  acestui cotidian.

Vrând să dovedească imoralitatea  celor din redacția cotidianului nostru, Niculina citează dintr-un material al unui consilier,  județean, în care acesta publica acum ceva timp, o listă cu contractele unor ziare locale, încheiate cu Consiliul județean Giurgiu, listă din care făcea parte și cotidianul mai sus menționat.

Și toate acestea în ciuda faptului că, de nenumărate ori am explicat faptul că niciun ziar din lumea asta nu poate trăi din mila publică și nici nu va prezenta activitatea vreunei instituții sau nu îi va publica anunțurile de interes social,  în mod gratuit. Never! Totul costă bani! Nu ar fi  moral și nici profitabil ca cetățeanului să îi percepem bani atunci când vine să dea un anunț de mică publicitate, iar unei instituții să-i promovăm imaginea, gratuit.

Femeia asta, Niculina, o ține însă ca surda pe mormânt, vrând, chipurile, să demonstreze obediența publicațiilor locale față de instituțiile cu care încheie contracte.  În ciuda faptului că valoarea contractului încheiat de cotidianul la care face referire este cu mult mai mic decât salariul lunar pe care referenta îl încasează de la DSP  Giurgiu, pentru a publica în timpul serviciului  tot felul de mizerii,  dovadă stând postările ei din timpul zilei. 

În privința delațiunii consilierului , vă reamintim că doar cu puțin timp în urmă am publicat sumele primite la rândul său ca sprijin  pentru  Asociația  al cărei președinte este. Nimic rău în acest lucru atâta timp cât sumele cheltuite sunt justificate cu documente. 

Pentru  a cunoaște însă mai bine caracterul acestei femei care, de fiecare dată când e citată prin vreun material de presă, în loc să își pună un mare semn de întrebare în privința modului în care este percepută, ea își pune poalele-n cap, vă oferim un material biografic publicat în ziarul on line ” Giurgiu Impact Media”, de către Cătălin Măcriș:  

” Condamnată la închisoare pentru 4 ani şi 6 luni cu executare, decizie definitivă şi irevocabilă, puşcăriaşa Niculina Croitoru, trompeta analfabetă PSD Giurgiu (…)

O ştiţi acum sub numele de Nicoleta Croitoru! Bine, nu o cunoaşteţi, dar dacă o să căutaţi în latrina mass media locală, genul analfabet, subcategoria escrocherie, subgenul patetic-jenant, sigur o să daţi de iniţialele ei! Atunci când nu a încercat să şantajeze primarii slabi de îngeri de prin satele limitrofe Bucureşti, Giurgiu, Ilfov, Niculina Croitoru era/încă este inculpată în mai multe dosare penale, acuzată fiind de furt calificat, articolul 229 Noul Cod Penal!

O să vă dăm şi probele mai jos, în text! 

Până atunci, stimaţi cititori de cele mai bune texte jurnalistice de pe planetă, trebuie să vă lămurim, nu-i aşa, cărui fapt ne datorează Niculina onoarea de a ne ocupa de cazul ei, privându-vă pe dvs, fanii noştri, de investigaţiile politice şi administrative cu impact naţional obişnuite!

În fond, dacă ne gândim mai bine, şi textul acesta e o anchetă, căci ceea ce veţi descoperi aici este în premieră şi în exclusivitate! 

Aşadar, motivul pentru care ne ocupăm acum de Niculina este acela că de ceva vreme analfabetă PSD Giurgiu şi-a făcut o pagină de Facebook intitulată agramat din start, remediată ulterior la sesizarea amicilor noştri, prin intermediul căreia înjură obsesiv-convulsiv, infantil şi greţos, fără absolut nicio probă, pe toţi cei care nu iubesc PSD! Şi sunt foarte mulţi!

 Indiferent că este vorba de cei din politică, din administraţie, din mass media, Niculina cutezătoarea (acuzată de furt calificat de vreo trei ori, băgată în puşcărie 4 ani şi 6 luni) invocă moralităţi căreia ei îi lipsesc cu desăvârşire, folosind defectuos gramatica limbii române şi o logică absolut primitivă. Chintesenţă PSD Giurgiu!

Şi totuşi, cine este, de fapt, Niculina Croitoru?!?

 (…) Escroacă prin definiţie, după ce şi-a ispăşit condamnarea definitivă şi irevocabilă la închisoare pe o perioadă de 4 ani şi 6 luni, Niculina Croitoru îşi schimbă numele de familie, (ori că s-a măritat, ori că a făcut o cerere prealabilă în justiţie,)transformându-se din ALECU în CROITORU!

Ăsta fiind motivul pentru care, până la noi., nimeni nu a dibuit-o!

Mai mult, pentru ca să fie sigură că scapă de renumele care, oricum, o precede din momentul în care deschide gura sau o observi fără să ştie, NICULINA ALECU, recent transformată în Niculina Croitoru, umblă şi la prenume, prezentându-se oficial, în înscrisuri şi pe site urile de social media, în Nicoleta! 

Şi uita aşa,fosta pârnaiasa Niculina Alecu, transformată peste noapte în Nicoleta Croitoru, a început să se prezinte în societate ca o doamnă virgină, virtuoasă şi numai bună de pus în poala comunicatorilor PSD Giurgiu!

 Bântuită, totuşi, de condamnarea pe care a avut-o, Niculina Alecu.. la dracu.. doamna Nicoleta Croitoru solicită instanţei să o reabiliteze, ceea ce şi obţine, procedeu care, din punct de vedere legal, este sinonim cu tămâia la capătul mortului!

Pentru ca, ce sa vezi? Ori si-a schimbat numele de familie prea tarziu, ori pentru ca tehnicienii de date din justitie se misca mai greu, numele Niculina Croitoru apare, ca si acuzat, in mai multe dosare penale relativ recente, fiind judecata pentru furt calificat.

 …Q.E.D. sau altfel spus: ”Cine se aseamănă se adună!”

 (Turnătoru’ de hahaleră)