Acasă Actualitate Ceremonia înmormântării Regelui Mihai s-a schimbat în ultimul moment. Pe ce va fi urcat sicriul

Ceremonia înmormântării Regelui Mihai s-a schimbat în ultimul moment. Pe ce va fi urcat sicriul

2
Ceremonia  înmormântării Regelui Mihai s-a schimbat în ultimul moment. Pe ce va fi urcat sicriul

Sâmbătă 16 decembrie, în ziua înmormântării, regele va fi dus cu trenul regal, de la Palatul Regal la Curtea de Argeș.

Sicriul va fi urcat pe un afet de tun, după cum a anunțat ministrul Apărării, iar afetul va fi tras în semn de omagiu de un vehicul militar. 

Potrivit corespondentului Antena 3 , în prezent s-au primit toate aprobările pentru ca trenul regal să fie folosit.

El va pleca din Capitală, de la Gara Basarab și va merge până la Curtea de Argeș, cel mai probabil pe o linie neelectrificată.

Pe ultimul drum, regele va fi însoțit de membrii Familiei Regale a României, dar va exista și un vagon pentru familii regale străine care doresc să participe la aceste ceremonii pentru Majestatea Sa.

În București, trupul neînsuflețit al regelui va fi pus pe un afet de tun, dar nu va fi tras de cai, așa cum se obișnuia, ci de un vehicul militar.

(Jurnal)

 

 

 

VREMEA

Giurgiu
cer fragmentat
-0.9 ° C
-0.9 °
-0.9 °
69 %
1.4kmh
65 %
joi
4 °
vin
5 °
sâm
6 °
Dum
9 °
lun
4 °
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com