Recent, a luat ființă SC Giurgiu Construcții Edilitare SA, condusă de către Cristian Barbu. 

Societatea, aflată în subordinea Consiliului Local Giurgiu, are, printre altele, după cum îi spune și numele, printre atribuții, lucrări de reabilitare în municipiu. 

După cum ne spunea directorul acesteia, Cristian Barbu, în această perioadă se lucrează la amenajarea trotuarelor din zona Parcului Expoflora din centrul orașului, amenajarea trotuarelor din zona bazinului de înot de la Parcul „Steaua Dunării” (Prieteniei), fiind finalizate, zilele acestea, lucrările de amenajare a trotuarelor din zona Negru Vodă. 

Mai avem de efectuat o serie de lucrări de reabilitare, dar depindem, ca orice societate de construcții, de pornirea fabricilor de asfalt, dar și de achiziția de utilaje. Am demarat, de curând, procedurile de achiziție pentru aceste utilaje de care avem nevoie, astfel că, sper eu, în scurt timp să pornim lucrările de plombare și asfaltare din municipiu”, a mai precizat, pentru „Jurnal giurgiuvean”, directorul SC GCE SA, Cristian Barbu. 

(Jurnal)