Marți, 17 ianuarie, s-a desfășurat cea mai recentă ședință a Consiliului Local Giurgiu, ce a inclus 20 de Proiecte de hotărâri pe ordinea de zi, la care s-au adăugat 3 suplimentări.
Dintre acestea, amintim Proiectul cu privire la aprobarea schimbării temporare destinației inițiale a unei locuințe sociale situate în municipiu și repartizarea acesteia, ca locuință de serviciu, unui specialist din cadrul Casei Județene de Pensii Giurgiu. La acest proiect, consilierul local din partea ALDE, Alexandru Vladu, a afirmat: Este legal, dar nu este moral să transformi o locuință socială într-una de serviciu, în condițiile în care foarte multe familii din municipiul nostru au nevoie de o locuință, iar persoana căreia i se repartizează are venituri, deci poate suporta cheltuielile unei chirii, spre exemplu. În replică, primarul Nicolae Barbu a subliniat că locuința în cauză este liberă de 3 ani: Am preferat să o repartizăm ca urmare a acestei solicitări venite din partea unei instutuții publice. Pentru cei care doresc o locuință socială, există acea comisie care evaluează dosarele. Vreți să vă spun că din peste 2000 de solicitanți, doar 150 – 160 au dosarul complet?! Ceilalți înseamnă că nu-și doresc!, a precizat edilul-șef.
După aceste discuții, proiectul a fost adoptat în unanimitate de voturi.
În cadrul aceleași ședințe și tot în unanimitate de voturi, a mai fost aprobată Metodologia privind acordarea cardului de călătorie pentru elevii înmatriculați în unitățile de învățământ din municipiu, dar și încheierea unui Acord de parteneriat între municipiu și Școala Gimnazială Nr. 10 Giurgiu, pentru sustenabilitatea a 3 proiecte – ”Copiii și părinții romi vor la școală”, ”Oportunități egale la educație pentru o sociatate incluzivă” și ”Școala după școală – primul pas spre succesul școlar și profesional”.
Nu în ultimul rând, aleșii locali au votat aprobarea Proiectului bugetului local de venituri și cheltuieli pe anul 2017 și a listei de investiții aferente, a bugetului de împrumuturi interne și a bugetului centralizat al instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din venituri proprii și subvenții, tot pe anul 2017.
(Teodora Nicolau)