Cătălin Lupu explică de ce s-a întrerupt brusc emisiunea postului ”Realitatea”, în care era etichetat ”baron local”, fiind acuzat de fel și fel de grozăvii! Cine este bănuit că ar fi comandat materialul…

0
1211

La scurt timp după difuzarea unei emisiuni, la postul ”Realitatea Plus”, în care fostul director al DGSPGC Giurgiu, Cătălin Lupu era etichetat ca fiind ”baron local”, acuzat totodată că ar avea un dosar penal,  cât și de o serie de alte neclarități din activitatea sa, l-am contactat, solicitându-i să ne ofere câteva lămuriri în acest sens.

M-am interesat în primul rând cine a comandat acest material către postul Realitatea și am aflat că au fost două persoane importante din PNL…După cum știți, deși mi s-a luat la puricat  toată activitatea mea din DGASPC,  nu s-a găsit absolut nimic.

Negăsindu-se ceva nelalocul lui, ce-au zis ei: ” Mai întâi hai să lovim în soție!” Apoi mi-au trimis o caricatură  de control de audit…N-au găsit însă nici aceia nimic. Mi-au dat doar niște recomandări, că nu am folosit nu știu ce formular…Am avut apoi reclamație la DNA în urma căreia au avut loc  descinderi la sediul Direcției…

Nu s-a stabilit însă nicio legătură între mine și administratorii  firmelor  cu care aveam contracte!…Dar niciuna! ”Niciunul nu vă cunoaște”, mi s-a spus. Ei (n.red. – administratorii firmelor ) când veneau să încheie contractele mă căutau pe mine, dar eu le spuneam fetelor (n.red – salariatelor) că nu au ce să discute cu mine. Eu nu vreau să cunosc pe nimeni!…Tocmai pentru a nu da naștere la suspiciuni, la discuții. Credeți-mă, am 21 de clasări în urma reclamațiilor făcute de  către președintele CJ Giurgiu.

Cea mai josnică reclamație mi se pare însă cea făcută mie și unei colege, șefă de Centru .  Am fost reclamați că la ”Căsuța Dunării”, aflată pe strada Dunării din Municipiu,  stăteam și ne uitam la copii când făceau sex. Nu se poate ca tu, președinte de Consiliu, să te pretezi la așa ceva?… Evident că nu s-a confirmat nimic din acea declarație…Pe urmă, mi s-a imputat că în Centre mi se cresc, mie, porci…Socrul meu are ditamai ferma de porci, iar eu stăteam să cresc un porc taman în Centru?! Nu există nicio cocină în vreun Centru din județ. S-a coborât însă,  după cum observați,  la niște chestii din astea, de-a dreptul mizerabile

 Dacă mi s-ar fi făcut un flagrant, și m-ar fi prins cu șpăgi – cum bat ei câmpii, că sunt milionar în euro – jos pălăria…Dar nu să umble cu mizerii  de acest gen…Văzând că toate  plângerile făcute  împotriva  mea s-au încheiat toate cu  clasări, au apelat la alte mârșăvii…Dar nu e vorba numai de reclamații împotriva mea. Ceea ce au făcut cu mine au făcut și cu alți colegi, șefi de Centre din cadrul Direcției. Sunt destui cu care a făcut un astfel de șantaj…

După toate astea, a apărut Sorin Ovidiu Bălan cu ancheta aia a lor… M-a sunat la început pe mine și m-a luat tare crezând că eu sunt directorul DGASPC…Le-am spus că nu eu sunt, dar că pot să îi ajut, dacă o pot face…Ei însă pe mine erau grămadă…Dovadă că uneori jurnaliștii unor televiziuni vin la noi fără a avea  niște informații precise este faptul că cei de la ”Realitatea” nu au știut în ce perioadă am fost eu director, punându-mi întrebări despre activitatea mea din 2018, când de fapt eu nu fusesem încă numit…!”

Întrebat dacă bănuiește contextul în care a fost realizată emisiunea de la ”Realitatea”, Cătălin Lupu ne-a spus:

”Am primit un e-mail în acea zi, pe la ora 9.00, de la un puști, nu îmi aduc aminte cum il cheamă, că vor să facă o emisiune și că trebuie să răspund la niște întrebări. Eram cu mașina în București. Pe la ora 12.00 deja la TV se făcea promo-ul emisiunii, pe site-ul ”Realitatea”,cu textul: ”Baronul local Lupu …face, drege și culege…” N-am băgat în seamă… Numai baron nu fusesem până atunci! În jur de 16.30 -17.00 mă sună Irina Dănilă, cred că așa o cheamă… Cea care a fost moderatorul emisiunii și îmi spune că o să apară cu mine un reportaj și că:  ” – Trebuie să ne răspundeți la niște întrebări…!” I-am spus: ”Nu  răspund acum, ca să vă pregătiți dvs., ci mă sunați în timpul emisiunii și vă răspund, în direct.”

La ora cinci s-au apucat de făcut comentarii  pe seama  soției mele, spunând că are certificat de handicap și că nu are voie să ocupe o funcție publică…Altă tâmpenie! Nu scrie nicăieri că nu poți ocupa o funcție în  raport de așa ceva…În același timp e strigător la cer să ieși în presă și să spui despre cineva că are certificat de handicap!

Asta a fost la ora cinci, iar la șase a început nebunia! Au prezentat  mai întâi pe unul cu sex cu minore, apoi  pe altul cu o altă  grozăvie și pe urmă au început cu mine…Și-au făcut mai întâi numărul  spunând  că sunt baron local, că am căpușat, că am făcut, că am dres… Mi-au pus pe ecran până și fotografii cu domiciliul, mi-au dat CNP-ul, deși acest lucru este interzis…M-au acuzat că am avut un împrumut  pe care l-am plătit din banii DGASPC-ului …O datorie de-a mea. Însă nu m-au lăsat să le explic ce era cu ea…Sunt ”enșpe” mii de persoane în lumea asta care au avut împrumuturi. Eu am avut un împrumut în franci elvețieni și m-am judecat cu ăia…A rămas neachitat un rest de vreo 13.000 de lei în urma căruia a venit poprirea la DGASPC, iar instituția a cerut validarea popririi. Acest lucru nu  se întâmpla numai cu mine, mai erau și alții din Direcție în această situație…Când vine validarea, vine pe societatea care a cerut validarea,  nu putea să vină pe numele meu personal și  astfel urma  să plătească DGASPC-ul , care la rândul său îmi oprea banii mie. Asta e procedura…Ei au încercat să sugereze însă că eu am plătit datoria din banii DGASPC -ului…Stăteam în drum tocmai de o asemenea sumă?

Pe urmă au amintit de o anume persoană care ar fi fost, chipurile, obligată de mine să vină la un curs…N-am cunoscut-o în viața mea, nu știu cine e…Cică femeia ar fi reclamat un curs făcut înainte de 2018…După care a apărut într-o înregistrare  domnul ”D”, de la Consiliul Județean care a început să explice cât de penal și de infractor sunt eu…Deși acesta nu mă cunoscuse în viața lui, dar probabil că primise ordin de la șeful său, căruia îi este consilier…

În fine întorcându-ne la emisiune, primesc în sfârșit un telefon de la Irina, moderatoarea, care mă întreabă de ce n-au fost plătite salariile din 2018. Eu i-am spus că este total paralelă cu subiectul pentru că în 2018 nu eu eram directorul acestei instituții și că s-a luat după niște informații false primite probabil de la  administratorii unor blog-uri de doi lei din orașul nostru.

Nu vă înțeleg de ce nu luați în calcul anchetele făcute de marii jurnaliști care au scos în evidență ce face Președintele CJ cu minorele, prin Giurgiu!” – le-am spus eu. Când am zis asta, gata! Primul, a sărit, ca ars, Di Mezo (n.red. – invitatul permanent al postului la emisiunile Realitatea), că am o condamnare…I-am răspuns : ” Eu nu am fost condamnat pentru fals, nu am fost condamnat pentru așa ceva…” Dar nu m-au lăsat să spun prea multe că a sărit cu gura Gelu Vișan, strigându-mi: ”- Du-te bă la oi!”

Când a început să se agite lumea pe acolo, s-a oprit emisiunea. M-a sunat Irina din nou și m-a rugat să nu închid, precizându-mi că urmează publicitate, și că o să ceară invitaților să vorbească în ordine, asigurându-mă că după publicitate voi intra în direct. După câteva secunde însă  mi-a închis telefonul. Am sunat înapoi, dar nu a mai răspuns nimeni. La circa 30 de secunde am primit un mesaj: ” Din motive obiective suntem nevoiți să mergem la subiectul următor.”

Probabil din momentul în care am amintit  de presedinte, gata, nu au mai vrut să continue…Nu mai m-au lăsat să spun nimic…Au închis tot!”

Întrebat în ce dosar penal este acuzat , Cătălin Lupu ne-a spus:

”Dosarul meu penal a fost  început în 2005-2006, când eram în magistratură, la Tribunalul Giurgiu. Atunci  am avut un conflict cu procurorul Bușă. Discuția noastră a denaturat  într-un conflict ce s-a finalizat cu acest dosar de care se tot face vorbire.

Un Dosar în care, în primă instanță am fost achitat. Ghinionul meu a fost că am picat în recurs chiar în perioada când începuse nebunia aia cu anchetarea magistraților și dacă se condamnau magistrații cădeam noi bine. La fond scria că fapta nu există… Procesul s-a încheiat în 2008-2009…Între timp s-a dus și mama ei de reabilitare…

Până când am ajuns consilier la Cancelaria Prefectului (2022), eu n-aș fi putut să ocup vreo funcție publică și nici n-aș fi putut  ocupa funcția de director la DGASPC. Acolo am dat concurs în 2019… Am  depus un dosar și am avut o comisie de la București, de la Minister. În 2016 am avut comisie de la Ministerul Agriculturii…Ei  o țin însă leandra, pe-a lor, cu ” penalu”, cu ”infractoru”…După cum bat ei câmpii,  așa reiese, că eu aș avea  la acest moment un dosar penal.  Precizez însă că eu nu am avut nici măcar o urmărire penală începută, ci numai clasări. Sunt 21 de clasări, repet…!”

Întrebat cum a fost îndepărtat de la conducerea Direcției,  atâta timp cât a fost angajat prin concurs, Cătălin Lupu ne-a spus:

 ”Am fost băgat în cercetare disciplinară…Pe această temă am, pe 15 decembrie, termen în instanță… Am fost cercetat și destituit în concediu medical… neavând posibilitatea să mă apăr în  fața comisiei de disciplină. Oricum rezultatul  cercetării se știa dinainte întrucât președintele Beianu  precizase, destul de explicit,  pe un post local că: ”Domnul Lupu nu o să mai fie director al DGASPC Giurgiu…!”  Mi-au comunicat însă asta, oficial, abia după vreo două luni… Nu s-a respectat nimic din lege…Abuzuri pe bandă! Sunt lucruri pe care le-am depus ulterior la instanță…La instanță în București, căci toată lumea vorbește că la Giurgiu nu fac nimic.

Și astfel după ce am fost cercetat disciplinar, după ce mi-au băgat numai prostii acolo, în documente, lucruri ce nu aveau nicio relevanță, vreo legătură cu ceea ce făceam eu, acum, omul ăsta continuă,  pe orice cale, să mă denigreze, după cum v-am explicat, să creeze confuzie, ambiguitate, inoculând în mintea concetățenilor noștri faptul că aș fi vinovat de cine știe ce fapte abominabile…”-  și-a încheiat declarația Cătălin Lupu, fost director al DGSAPC Giurgiu.

(Jurnal)