Așa cum informam cu doar câteva zile în urmă, după o perioadă în care locuitorii comunei Vedea au dus lipsa unui medic de familie, după pensionarea Mariei Mone, fostul medic de familie, iată că veștile încep să fie din ce în ce mai bune pentru locuitorii localității. Recent, a acceptat provocarea de a profesa în comuna din sudul județului dr. Cristina Bica, medic ce a ales mediul rural, după ce, o bună bucată de vreme, a profesat în București.

„Suntem pe ultima sută de metri în a pune la dispoziția locuitorilor comunei noastre serviciile unui medic de familie. Ne-a fost greu, dar ce a fost mai greu a trecut. Acum suntem în așteptarea aprobărilor, a parafei, pentru ca doamna doctor să se poată apuca de treabă. Avem mulți oameni în vârstă, avem persoane bolnave, oameni care au nevoie de rețete sau de trimiteri pentru analize de specialitate. Aceasta ar fi cea mai bună veste pentru locuitorii din Vedea”, ne spunea primarul comunei, Marian Țaga.

De altfel, primarul localității Vedea ne mai spunea că are în vedere o serie de proiecte ce vizează sănătatea locuitorilor din comună, dar că, în lipsa unui buget, nu poate face planuri prea mari. Cert este că, în momentul în care va primi suma necesară, va demara proiectele amintite, promițându-ne, totodată, faptul că ne va anunța când aceste proiecte vor începe să prindă contur.

(Jurnal)