La nivelul municipiului, în special la orele de vârf, sunt intersecţii sau treceri de pietoni unde timpii de aşteptare sunt extrem de mari. Două dintre acestea ne-au fost semnalate de către mai mulţi cititori, în ultima perioadă.
Prima locaţie la care fac referire cititorii „Jurnalului giurgiuvean” se află la intersecţia şoselei Bucureşti cu strada Trandafirilor unde autoturismele care vor să iasă în şoseaua Bucureşti au de aşteptat minute bune până când reuşesc să se încadreze pe principala şosea din municipiu.
„Nu ar fi o problemă dacă ar exista variante de trecere, dar acestea, din păcate, nu există.
Dacă nu se poate pune un semafor acolo, măcar un sens giratoriu ar fi binevenit, pentru a se fluidiza traficul, şi pentru a se putea permite şi celorlalţi şoferi care ies de pe străzile secundare pe şoseaua Bucureşti să treacă”, ne spun şoferii giurgiuveni.
O a doua zonă denumită, de conducătorii auto, ca fiind una „de coşmar” este trecerea de pietoni Colegiul Naţional „Ion Maiorescu”. Despre aceasta, oamenii spun că este una extrem de circulată, şi deosebit de aglomerată în special la orele la care elevii sunt în pauză sau când începe ori se termină programul de şcoală.
Se aşteaptă, de cele mai multe ori, şi câteva minute, mulţi dintre şoferi preferând, în această situaţie, să oprească motorul, pentru a economisi combustibilul. În această a doua situaţie, propunerea giurgiuvenilor ar fi un semafor, care să reglementeze, cumva, fluxul de pietoni, în special, de pe trecerea de pietoni.
(Jurnal)