transurb 22_1000x667Mii de români îşi riscă zilnic viaţa făcând naveta între Bucureşti şi satele de lângă Capitală – notează Digi 24, evident că dintre localitățile menționate cele mai multe se regăsesc pe harta județului Giurgiu. Conform jurnaliștilor șoferii de pe ”rată” circulă cu uşile deschise în timp ce vorbesc la telefon, în timp ce călătorii urcă din goana maşinii. Iată câteva dialoguri  închegate de jurnaliști cu șoferii acestor  hârburi de mijloace de transport…

 Șofer: Cu uşa mai mergem…mai vine lumea…e cald..ce să facem?

Reporter : Nu e periculos? Nu are aer?

Șofer: Are, dar nu merge! Dar ați văzut pe cineva pe scări?

Şoferul autobuzului antrenat în discuție, circulă zilnic între Bucureşti şi localitatea Izvoarele din județul Giurgiu. Cum maşina e mai veche de 20 de ani şi nu are aer condiţionat călătoria se face cu uşile deschise. Mai mult oamenii urcă din mers pentru că şoferul trebuie să respecte timpii de traseu. Şi nu e tot. Şoferul vorbeşte la telefonul mobil sau are ambele mâini ocupate cu altceva decât cu volanul. Deşi acest şofer a vorbit nestingherit minute în şir la telefon cu 20 de călători în maşină, în faţa camerei nu a recunoscut obiceiul periculos.

Reporter: De vorbit la telefon este periculos?

Șofer: Ei, am vorbit!

Reporter: Puneți viața în pericol. Sunt niște oameni în interior.

Șofer: Dar nu am vorbit!

După cum observți călătoriile spre satele din jurul capitalei și respectiv  localitățile din județul Giurgiu se face cu maşini vechi care au probleme tehnice.

Reporter: Circulaţi fără stop pe spate!

Șofer: Cum să fie fără?

Reporter: Da, stopul pe frână.

Șofer: Cum să nu fie?

Reporter: E o problemă?

Șofer: Merge de obicei!”

Călător: Este groaznic, groaznic.

Reporter: Ați mers cu ele?

Călător: Mai ales în cele care merg înspre Florești spre Cartojani. Este o bombă cu ceas!

Reporter: De ce spuneți asta?

Călător: Sunt şi dărăpănate, sunt groaznice plus că nu au nici aer şi bagă în ele până se încarcă full. (…) „Foarte prost organizat în primul rând, iar în al doilea rând aerul condiţionat lipseşte, scaunele în general sunt rupte şi este o puţină bătaie de joc. ”

Poliţiştii au remarcat la rândul lor starea jalnică a microbuzelor.

Jurnaliștii de la Digi 24 au stat de vorbă cu Comisar Adrian Bălă, şef birou control auto care spune: „Defecţiuni tehnice ne referim la starea autovehiculelor utilizate. Probleme la gradul de încărcare al microbuzelor. Nu se respectă numărul de locuri şi încarcă foarte mult capacitatea.” 

Poliţiştii au la rândul lor o explicație: e greu să-i prindă pe şoferi, chiar dacă încalcă atâtea reguli! Polițiștii mai spun, potrivit acelorași surse că,  de multe ori când fac filtre pentru a verifica siguranţa acestor maşini şoferii se anunţă între ei şi astfel scapă nepedepsiţi.

 (Jurnal)