„Roma”, un lungmetraj turnat în alb negru, o dramă în limba spaniolă despre maturizare, şi „The Favourite”, o comedie despre viaţa la curtea unei regine din Marea Britanie, au dominat nominalizările pentru cea de-a 91-a ediţie a premiilor Oscar şi vor concura fiecare la 10 categorii, informează site-ul revistei Variety.

La categoria regină, experţii susţin că nu vor lipsi filme ca ‘BlacKkKlansman’, ‘Black Panther’, ‘The Favourite’, ‘First Man’, ‘Green Book, ‘Roma’, ‘A Star is Born’ şi ‘Vice’, deşi pe listă ar putea apărea şi unele surprize ca ‘Bohemian Rhapsody’, ‘Can You Ever Forgive Me?’, ‘If Beale Street Could Talk’ sau succesul de box-office ‘Crazy Rich Asians’.
La categoria cel mai bun regizor, toate semnele indică prezenţa cineastului mexican Alfonso Cuarón cu pelicula ‘Roma’, după ce acesta a câştigat deja un Oscar cu aclamatul ‘Gravity’. La aceeaşi categorie ar mai putea fi nominalizaţi Bradley Cooper (‘A Star is Born’), Yorgos Lanthimos (‘The Favourite’), Spike Lee (‘BlacKkKlansman’), Adam McKay (‘Vice’), sau Peter Farrelly (‘Green Book’).

Bătălia pentru cea mai bună actriţă va fi crâncenă anul acesta, iar nominalizările ar putea fi împărţite între Glenn Close (‘The Wife’), Lady Gaga (‘A Star is Born’) şi Olivia Colman (‘The Favorite’). Ar putea intra în cursă şi actriţa mexicană Yalitza Aparicio (‘Roma’), dar şi Melissa McCarthy, aclamată de critici pentru prestaţia ei în ‘Can You Ever Forgive Me?’.
La categoria cel mai bun actor, lupta s-ar putea da între Christian Bale (‘Vice’), Bradley Cooper (‘A Star Is Born’), Rami Malek (‘Bohemian Rhapsody’) şi Viggo Mortensen (‘Green Book’) – principalii actori care aspiră la nominalizări. Alte nume care apar în pronosticuri sunt cele ale actorilor Ethan Hawke (‘First Reformed’) şi Willem Dafoe (‘At Eternity’s Gate’).
 Pentru cea mai bună actriţă într-un rol secundar ar putea fi nominalizate Amy Adams (‘Vice’), Claire Foy (‘First Man’), Regina King (‘If Beale Street Could Talk’) şi perechea Emma Stone şi Rachel Weisz (‘The Favourite’). La categoria masculină ar putea figura, printre alţii, Mahershala Ali (‘Green Book’), Timothée Chalamet (‘Beautiful Boy’) sau Richard E. Grant (‘Can You Ever Forgive Me?’).

Decernarea premiilor Oscar va avea loc  miercuri,  24 februarie, la Teatrul Dolby din Hollywood, în cadrul unei gale lipsite de prezentator pentru prima dată după 1989, scrie  AGERPRES.

(Jurnal)