Zeci de mii de absolvenți de liceu s-au înscris în aceste zile la facultate… Cele mai căutate facultăți sunt cele care oferă calea sigură de a pleca din țară.

Ei au avut de ales între specializări clasice, prezente de ani de zile în oferta universităților, iar unii candidați, în special cei la științe sau domenii tehnice, spun că au luat în calcul și joburile pe care le pot avea în viitor, dar și veniturile de pe piața muncii.

Cât a contat părerea sau îndrumarea părinților ? Unii recunosc că au fost influențați de părinți sau că au depus dosarul în mai multe locuri, doar-doar or intra undeva. Specialiștii în recrutare consideră că de cele mai multe ori ofertele facultăților sunt rupte de realitate.

Concurență mare

Majoritatea facultăților au înscrieri pe baza de dosare. Concurență mare este la ASE, la Administrație și management public : 7 pe loc!

Și la facultățile tehnice s-au ocupat deja locurile după prima săptămână. Concurență nu este însă atât de mare, iar la Automatică, de exemplu, candidații par să aibă o idee mai clară despre ce-i așteaptă.

Specializările care sunt cele mai căutate sunt clasice: de electronică, automatică în limba engleză, transporturile în limba engleză, specializările de la aeronave. Siguri pe ei, la facultate au venit și tineri cu o filosofie de viață mult mai simplă.

Mulți Ingineri și constructori

Anul trecut, din facultățile de la noi au ieșit în special licențiați în administrație, drept și management – un sfert din promoție. Apoi ingineri și constructori, dar și medici. Științele sociale sunt mai slab reprezentate.

Cristina Săvuică, director general al unei companii de recrutare spune  : Avem foarte multe joburi, pentru care nu există facultăți specializate sau sunt foarte puțini absolvenți, inclusiv ingineri. Nu mai găsim ingineri”

Potrivit unui studiu al Băncii Mondiale, angajatorii cred despre sistemul de educație de la noi că nu le dă absolvenților experiența practică folositoare, abilități personale de lucru în echipa sau organizare și că nu îi invață prin cele mai noi metode și tehnologii. Iată ce ar trebui să aibă viitorii angajați, indiferent de facultatea pe care o fac.

Cristina Săvuică, director general al unei companii de recrutare: “Atitudinea în primul rând, că e mai ușor să înveți un om care are atitudinea corectă. De obicei angajăm pe atitudine și preferăm să trăinuim noi omul pe skil-urile tehnice de care avem nevoie. Mai ales juniorii. Și să fie flexibil. Și l-aș sfătui că începând din anul întâi de facultate să facă practică, până își descoperă domeniul în care se simte bine”.

În România sunt la acest moment 55 de universități de stat și 38 de particulare. Numărul studenților a scăzut la mai mult de jumătate în ultimii 10 ani, potrivit statisticii oficiale. Facultățile din România au scos anul acesta la bătaie 62.000 de locuri.

(Jurnal)